Primarul Dominic Fritz ajunge, din nou, în fața judecătorilor, după ce un antreprenor din Timișoara a atacat un act prin care edilul a suspendat activitatea unui local pentru o anumită perioadă de timp, motivul invocat fiind tulburarea liniștii publice prin difuzarea unui program de muzică populară. Numai că de această dată, USR-istul are de scos bani din propriul buzunar.
Primarul USR Timișoara, Dominic Fritz, are de dat cu subsemnatul în fața instanței. Disputa a pornit după ce, pe data de 4 octombrie, edilul a suspendat activitatea societății antreprenorului Dan Dinu, pentru o perioadă de 15 zile. Motivul invocat de edil a fost tulburarea liniștii publice, după ora 22.00, pe fondul difuzării unui program de muzică populară. Dominic Fritz a uitat să consulte, însă, înainte de a aplica sancțiunea, prevederile legislative.
Un nou proces pentru Dominic Fritz
Societatea a fost sancționată o singură dată pentru tulburarea liniștii publice. Primarul Dominic Fritz a decis însă, taxarea firmei antreprenorului din Timișoara, fără a ține cont de prevederile legislative, care impun suspendarea activității unei societăți în urma a două sancțiuni aplicate.
Astfel, societatea a atacat actul emis de edilul USR și a solicitat în instanță recuperarea daunelor suferite din cauza măsurii în cauză. De această dată, Dominic Fritz are de plătit bani din propriul buzunar. Anunțul a fost făcut pe Facebook de Dan Dinu.
Totul a pornit de la muzica populară
„Într-o perioadă marcată de un vârf pandemic ce lovește atât în sănătate, cât și în economia națională, Primarul Timișoarei a decis, în același spirit neo-marxist, USR-ist, continuarea activității începută de colega sa de partid Ana Munteanu, de care în primăvara acestui an se dezicea, negând cu vehemență orice implicare.
Domnul Dominic Samuel Fritz a decis în data de 04.10.2021 suspendarea activității societății noastre DEL CORSO FAMILY SRL, la punctul de lucru Berăria 700 pentru 15 zile de la data comunicării dispoziției sale. Dispoziția a fost comunicată în data de 12.10.2021 ora 14.00.
Primarul Timișoara are de scos bani din propriul buzunar
Primarul a emis această dispoziție după ce am atenționat instituțiile abilitate care au avut rol consultativ (Direcția Poliției Locale Timișoara, Serviciul Inspecția Comercială) că orice acțiune de suspendare este un abuz, câtă vreme nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru luarea acestei măsuri. Astfel măsura a fost dispusă ca urmare a tulburării liniștii publice după ora 22.00 prin programul de muzică tradițional românească. Normele legale oferă această posibilitate doar în situația în care abaterea s-ar fi repetat, însă societatea noastră a fost sancționată doar o singură dată.
Menționăm că am atacat acest act în instanță, solicitând și recuperarea prejudiciului suportat de societate în urma acestei acțiuni, prejudiciu ce dorim a fi recuperat din patrimoniul personal al domnului Dominic Samuel Fritz, ca și persoană responsabilă cu emiterea acestui act. Pe această cale îi solicităm domnului Primar să își asume în mod public suportarea acestui prejudiciu, fără implicarea bugetului local”, a scris Dan Dinu, pe Facebook.