Doliu în PSD Constanța. A murit tatăl Adinei Florea

Doliu în PSD Constanța. A murit tatăl Adinei Florea

Consilierul județean PSD Dumitru Florea, tatăl primprocurorului SIIJ, Adina Florea, a murit la vârsta de 79 de ani, în urma unui infarct.

Doliu în PSD Constanța. A murit tatăl Adinei Florea. „Suntem onorați că te-am cunoscut, prietenii și colegii tăi.  Sincere condoleanțe familiei!” a postat PSD Constanța, cu puțin timp în urmă, pe Facebook. Potrivit unor surse din organizația județeană a PSD Constanța, nea Florică, așa cum îi spuneau prietenii, a suferit un infract, nemaiputând fi salvat.

”Profund îndurerat, mă alătur familiei și tuturor celor care îl deplâng pe Dumitru Florea, consilier județean PSD, om implicat al județului nostru și un înțelept de la care noi, cei mai tineri, am avut mereu ce învăța. Condoleanțe familiei! Dumnezeu să te odihnească în pace, Nea Florică!”, scrie și deputatul Horia Țuțuianu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, din mandatul 2016-2020.

Doliu în PSD Constanța. A murit tatăl Adinei Florea

Dumitru Florea, unul dintre cei mai longevivi consilieri județeni ai PSD Constanța, timp de șase mandate, era unul dintre cei mai cunoscuți agricultori din județ, având zeci de hectare de culturi, la Topraisar și Lumina. Și o avere impresionantă. A intrat în politică la începutul anilor 90. Inițial a fost în tabăra lui Petre Roman, ulterior, a lui Traian Băsescu, la PD, dar, apoi, a preferat să activeze în PSD.

Ne puteți urmări și pe Google News

El a ținut să sublinieze, întotdeauna, că activitatea lui politică nu a influențat niciodată cariera fiicei sale, procurorul Adina Florea. Abia când numele ei a fost vehiculat, inițial, ca propunere pentru șefia DNA, în urmă cu trei ani, a ieșit să o apere, spunând:“Eu sunt un prăpădit de consilier județean. Ce putere am eu la centru? Ăia vorbesc prostii. Și mai departe o să vadă lumea că este curată, este cinstită și că va face ordine acolo”.

Adina Florea, singura fiica a fostului consilier județean PSD,  Dumitru Florea, este, din 2019, șeful Serviciului de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, instituția fiind vizată, spre desființare, de actuala coaliție de guvernare.

„Florea Dumitru...Un caracter puternic, o personalitate. Un om de inițiativă, întreprinzător, om de familie și cetățean marcant al Dobrogei. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Suntem alături de familia îndoliată” a transmis, ulterior, și Felix Stroe, președintele Organizației Județene PSD Constanța