Doliu în politica românească. Fostul deputat Ștefan Cazimir a încetat din viață

Doliu în politica românească. Fostul deputat Ștefan Cazimir a încetat din viață

Deces în politica românească. Ștefan Cazimir, filolog român, fost deputat și fondator al Partidului Liber-Schimbist, a încetat, joi, din viață. Anunțul a fost făcut de Federația Comunităților Evreiești din România. 

„Conducerea Federației Comunităților Evreiești din România a aflat cu profundă durere și imens regret de trecerea în neființă a domnului Prof. (Emeritus) univ. dr. Ștefan Cazimir, intelectual de înaltă ținută, recunoscut și apreciat om de cultură. Prin dispariția sa, nu doar comunitatea evreiască suferă o uriașă pierdere, ci și societatea română în general”, se arată într-o postare pe Facebook a federației.

Conform acesteia, filologul Ștefan Cazimir este considerat cel mai de seamă cunoscător și critic al operei lui I.L. Caragiale: „Deloc întâmplător, pentru că și Ștefan Cazimir era dăruit cu un simț al umorului extraordinar”.

Ștefan Cazimir a fondat Partidul Liber - Schimbist

După Revoluția din 1989, Ștefan Cazimir a fondat Partidul Liber - Schimbist, iar prin prezența sa în Parlament a încercat să aducă echilibru și concordie în politica românească, mai spun reprezentanții Federației Comunităților Evreiești din România.

Ne puteți urmări și pe Google News

Autor a numeroase cărți foarte valoroase, Ștefan Cazimir a fost unul dintre cei mai importanți membri ai Consiliului Editorial al Editurii Hasefer.

„Personalitatea sa și moralitatea impecabilă au dus, în mod firesc, la deținerea funcției de Președinte al Comisiei de Etică și Mediere F.C.E.R. În rândul comunității evreiești, Ștefan Cazimir activa neobosit în viața culturală, participând la numeroase evenimente literare și artistice. Generos, împărtășea cu plăcere celor din jur multe lucruri din vasta sa cunoaștere, fiind o adevărată < enciclopedie umană >. Totodată, sfaturile sale de viață erau neprețuite”, au mai scris reprezentanții federației pe rețeaua de socializare.

Ștefan Cazimir s-a născut la Iaşi la 10 noiembrie 1932 și a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti. A fost deputat în trei legislaturi (1990–1992, 1992–1996, 2000–2004).

El a fost critic literar, istoric literar și profesor de literatură română contemporan. A fost profesor al Facultății de Litere a Universității din București până în 2002. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. A devenit doctor în filologie română în 1976 cu teza Aspecte ale comicului la Caragiale. Este unul dintre caragialeologii de frunte. A debutat cu versuri în 1943 în Ziarul copiilor.