Doliu în politică! Premierul a murit. Momente dramatice în ședința de Guvern

Doliu în politică! Premierul a murit. Momente dramatice în ședința de Guvern

Amadou Gon Coulibaly, premierul Coastei de Fildeș, a decedat după ce i s-a făcut în timp ce participa la o ședință cu Executivul pe care îl conduce.

Amadou Gon Coulibaly, în vârtsă de 61 de ani, a fost desemnat candidat al partidului aflat la putere pentru alegerile prezidențiale care ar urma să aibă loc în această toamnă, în luna octombrie.

Președintele țării, Alassane Ouattara, a declarat doliu național.

În ultimele două luni, premierul Amadou Gon Coulibaly a fost internat la un spital din Franța, unde a fost monitorizat și tratat pentru probleme cardiace.

Ne puteți urmări și pe Google News

Premierului i s-a făcut rău în timpul ședinței de Guvern și a fost dus de urgență la spital, unde ulterior a murit.

Decesul premierului aruncă în incertitudine scrutinul prezidențial, unde Gon Coulibaly era printre favoriți. Analiștii politici susțin că, având în vedere circumstanțele, actualul președinte Alassane Outtara nu va avea de ales și va trebui să candideze pentru un al treilea mandat.

În urmă cu 8 ani, Amadou Gon Coulibaly făcuse un transplant de inimă, iar la începutul lunii mai a plecat la Paris pentru montarea unui stent. „M-am întors să-mi reiau locul alături de președinte, pentru a continua sarcina de a dezvolta și construi țara noastră”, a declarat acesta, în urmă cu doar o săptămână.

CITEȘTE ȘI Exclusiv. Marcel Vela, anunț pentru polițiști. Reacție după scandalul cu deputații PSD

La începutul anilor 1990, Amadou Gon Coulibaly a fost consilier al premierului Alassane Ouattara. Coulibaly a mai fost și membru al Adunării Naționale din 1995 până în 1999, apoi din 2011 până la moartea sa. Acesta a fost și primar al orașului Korhogo, iar după ce Outtara a devenit președinte, a lucrat îndeaproape cu acesta la cabinetul său.

Coulibaly a fost ministru al Agriculturii din octombrie 2002 până în februarie 2010.

Alassane Ouattara, în vârstă de 71 de ani, este doctor în economie și a lucrat la FMI. Venit la putere în 2011, după șase ani în opoziție, lui i se atribuie o situație economică îmbunătățită a țării și o mai bună politică externă, scrie CNN.