Doliu în lumea filmului american! După o luptă de mai mulți ani cu cancerul la sân, actrița și cântăreața de culoare americană  Diahann Carroll a murit vineri, la vârsta de84 de ani, anunță agențiile de știri, potrivit AGERPRES.Actrița a murit la casa sa din Los Angeles, a precizat impresarul artistei, potrivit AFP.

Diahann Carroll  este considerată un exemplu pentru actriţele de culoare din industria de televiziune americană, cunoscând consacrarea internaţionala în urmă rolului jucat în anii 1980, în  serialul ”Dynasty”. Diahann Carroll s-a născut, în iulie 1935 ,în cartierul Bronx din New York și a fost mai întâi cântăreaţă, jucând  apoi pe Broadway şi fiind premiată cu un premiu Tony pentru rolul dintr-o comedie muzicală. Încă din anii 1950 a început să joace în filme, colaborând cu regizorul Otto Preminger la pelicula ”Porgy and Bess” (1959).

Recunoașterea a avut-o în 1968, odată cu lansarea serialului de televiziune ”Julia”, unde actriţa a avut timp de patru ani rolul principal, al unei infirmiere văduve care îşi creşte singură fiul. Până atunci ,actriţele de culoare primeau mai ales roluri secundare. Serialul ”Julia” a fost urmărit atât de telespectatori albi dar  şi de persoane de culoare, fiind unul controversat deoarece a evitat prezentarea controverselor sociale şi rasiale foarte sensibile în acea epocă în Statele Unite. Diahann Carroll a primit Globul de Aur pentru acest rol,  recunoaşterea internaţională venind însă cu personajul Dominique Deveraux din serialul ”Dynasty”.

Actrița a început să joace in cel de al patrulea sezon al serialui ” Dynasty”, în anul 1983, după ce a fost convinsă cu greu de producătorul hollywoodian Aaron Spelling, care a conceput special rolul că replică pentru intrigantă Alexis Colby, interpretată de Joan Collins.

,,Vreau să fiu bogată şi neînduplecată (…) Vreau să fiu prima scorpie de culoare din televiziune”, a declarat Diahann Carroll într-un interviu

Te-ar putea interesa și: