Doliu în literatură. Un renumit poet a fost răpus de COVID-19

Doliu în literatură. Un renumit poet a fost răpus de COVID-19 Sursa: arhiva EVZ

Poetul Alexandru Cristian Miloş, cetăţean de onoare al Bistriţei, a murit, sâmbătă, la vârstă de 68 de ani, după ce s-a îmbolnăvit de COVID-19. Trista veste a fost făcută public chiar de fratele poetului.

Doliu în literatură. Poetul s-a simţit rău în urmă cu câteva zile, fiind internat pe Secţia COVID-19 a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, acolo unde a primit oxigen, iar medicii au depus mari eforturi pentru a-i salva viaţa.

În această dimineaţă, Alexandru Cristian Miloş s-a stins din viaţă, iar medicii nu l-au putut resuscita. El era internat de câteva zile la Spitalul Județean, infectat cu coronavirus.

„Virusul a fost mai puternic”

Vestea tristă a morţii poetului din Bistriţa a fost dată chiar de fratele său, Eugen Miloş, printr-o postare pe Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News

„PIERDUT PRINTRE STELE. Fratele meu, Alexandru Cristian Miloș, a trecut la cele veșnice, acum este pierdut printre stele, poate în drum spre Nubiru. Virusul a fost mai puternic, încerc să mă adun”, a scris fratele poetului.

Doliu în literatură. Poetul Alexandru Cristian Miloş a murit după ce s-a infectat cu coronavirus. El s-a născut în Bistriţa, la data de 23 septembrie 1952. A urmat cursurile claselor primare în oraşul Oradea şi a absolvit studiile liceale la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” din Bistriţa.

Membru al Uniunii Scriitorilor

El a obținut mai multe premii pentru literatură și este prezent în dicționare și antologii de profil.

Între anii 1971-1974 a urmat cursurile Facultăţii de Medicină Generală din Cluj-Napoca. Poet şi prozator, a debutat cu poezie în revista „Luceafărul” din Bucureşti, în anul 1976. A publicat poezie şi proză SF la numeroase reviste de cultură şi literatură.

Din anul 1994, a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România. A fost cooptat în asociaţii de elită din străinătate: IWA – Asociaţia Internaţională a Scriitorilor şi Artiştilor din Ohio, USA, Literart XXI – Asociaţia Internaţională a Scriitorilor şi Oamenilor de Artă Români din SUA, Mişcarea Poetică Paradoxistă Mondială din Phoenix – Arizona, Academia de Ştiinţe, Litere şi Arte din Messina – Italia, Asociaţia de Poezie Modernă din Osaka – Japonia, Asociaţia ”Poetes sans Frontieres”.