Doliu imens în lumea medicală! Unul dintre cei mai iubiți doctori din România a murit!

Doliu imens în lumea medicală! Unul dintre cei mai iubiți doctori din România a murit!

Este doliu în lumea medicală din România. Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați medici s-a stins din viață.

Doctorul Eugeniu Ilicea a murit. Acesta a și membru fondator şi vicepreşedinte al Societăţii Academice de Medicină de Familie din România.

Doctorul Eugeniu Ilicea a fost unul dintre cei mai cunoscuţi medici de familie din Constanţa și pentru de 15 ani a fost cadru didactic la Facultatea de Medicină. În urma decesului comunitatea universitară și-a exprimat regretul și admirația față de acesta.

„Ne exprimăm regretul profund la vestea decesului colegului nostru, profesor universitar droctor Eugeniu Ilicea, cadru didactic titular în cadrul Facultăţii de Medicină, timp de 15 ani, începând din 1996, şi profesor asociat până în anul 2018.

Ne puteți urmări și pe Google News

Domnul doctor Ilicea a fost membru fondator şi vicepreşedinte al Societăţii Academice de Medicină de Familie din România, numele său reprezentând, astăzi, un reper în înfiinţarea şi dezvoltarea specialităţii de Medicină de Familie din ţara noastră.

Pentru aportul deosebit adus evoluţiei acestei discipline, pentru numeroasele articole, studii şi publicaţii ce au vizat-o, pentru generaţii de studenţi şi rezidenţi, cărora le-a călăuzit paşii cu pasiune şi determinare, în cei 22 de ani de activitate în cadrul UOC, domnul profesor Ilicea va rămâne în amintirea noastră ca un mentor dedicat, un bun coleg şi dascăl. Transmitem sincere condoleanţe familiei îndurerate şi tuturor celor care l-au cunoscut. Dumnezeu să-l odihnească în pace!“, a transmis comunitatea academică a Universităţii „Ovidius” din Constanţa.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în doliu

În urmă cu doar câteva zile, un alt deces a zguduit din temelii Constanța. Unul dintre cei mai iubiți și respectați pompieri din România, șeful ISU Dobrogea, colonelul Daniel Gheorghe Popa, a murit doborât de coronavirus, în ciuda încercărilor disperate ale medicilor specialiști, care din prima zi de internare au făcut tot posibilul să îl salveze.

Colonelul Daniel Gheorghe Popa, de 57 de ani, a decedat în noaptea de marți spre miercuri  la spitalul Matei Balș unde era internat de la jumătatea lunii octombrie, după ce a fost confirmat pozitiv la testul pentru Sars-Cov-2 Era în concediu de odihnă când a prezentat simptomele bolii și a fost internat la Spitalul din Constanța. Potrivit medicilor, plamânii i-au fost grav afectați de infecție, fiind intubat.

Colonelul Daniel Gheorghe Popa conducea ISU Dobrogea din 2016, anterior fiind șeful ISU Călărași unde urcase treptele ierarhice în inspectorat, începând din 1985. La bilanțul sezonului estival 2020, prefectul de Constanța, George Niculescu, l-a situat pe colonelul Popa, la rezultatele obținute în ultimul an, în fruntea șefilor de structuri ale MAI, apreciindu-i modul în care, prin apropierea de oameni, reușește să rezolve orice situație complicată.