Doliu în lumea filmului. Ken Kercheval, recunoscut pentru rolul său din serialul Dallas, a decedat, scrie Stirileprotv.

Kercheval şi Larry Hagman, care a interpretat rolul J.R. Ewing, au fost singurii actori care au jucat în toate cele 14 sezoane ale serialului difuzat între anii 1978 şi 1991.

Ken Kercheval a revenit în rolul consacrat în 1996, la reuniunea „Dallas”, în programul special CBS din 2004 şi în serialul TNT din 2012 – 2014.

El a fost şi unul dintre cei cinci actori ai serialului care au şi regizat episoade. În cazul lui Kercheval, a fost vorba despre două episoade din sezoanele 13 şi 14.

În anii 1960, Ken Kercheval a jucat în spectacolul „The Apple Tree” montat de Mike Nichols pe Broadway şi în „Cabaret” al lui Harold Prince.

Între filmele în care a putut fi văzut se numără „Pretty Poison”, de Noel Black, „Rabbit Run”, de Jack Smight, şi „Network” al lui Sidney Lumet.

Cariera lui Kercheval în televiziune a fost una prolifică, cu apariţii în „Search For Tomorrow”, în anii 1960 – 1970, „CHiPs”, „The Love Boat”, „Murder, She Wrote” şi „ER”, între altele.

Te-ar putea interesa și: