Senatoarea Doina Tudor, reţinută joi de procurorii DNA în dosarul în care este de acuzată de complicitate la luare de mită, este prezentată vineri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Doina Tudor a fost reţinută, joi, după ce s-a prezentat la DNA. Senatoarea PNL a fost citată în dosarul privind favorizarea societăţii de asigurări Carpatica SA. Senatul a dat miercuri un aviz favorabil pentru pierderea imunităţii. Astfel, 61 de senatori au votat ”pentru”, iar 57 au votat ”împotrivă”.
Luând cunoștință de rezultatele supunerii la vot, de către plenul Senatului, la data de 24 februarie 2016, a cererii transmise de D.N.A. (cerere de încuviințare a reținerii și a arestării preventive), procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 25 februarie 2016, a inculpatei TUDOR DOINA ANCA, pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită.
Senatoarea liberală este vizată în dosarul fostului vicepreşedinte al Autorităţii pentru Supravegere Financiară, George Daniel Tudor.
DNA susţine că, în perioada martie-mai 2013, Doina Tudor l-a ajutat în mod direct pe Daniel Tudor să primească suma de 200.000 de euro (din suma totală de 300.000 de euro primită de acesta), pentru ca el, în calitate de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, să favorizeze o firmă de asigurări care făcuse obiectul unor activităţi de control.