Dragnea a ajuns la Congres. LUPTA ÎNCĂ NU-I TRANŞATĂ? Mesajul-cheie al liderului PSD şi alte reacţii ale candidaţilor

Dragnea a ajuns la Congres. LUPTA ÎNCĂ NU-I TRANŞATĂ? Mesajul-cheie al liderului PSD şi alte reacţii ale candidaţilor

Liderul PSD Liviu Dragnea a ajuns la Sala Palatului, acolo unde se desfășoară Congresul PSD. Președintele Camerei Deputaților a fost primit cu aplauze de anumiți delegați.

El le-a mulțumit, i-a salutat, iar cu unii a dat mâna. „La orice Congres am emoții. Știți la ce am venit astăzi aici? La Congresul PSD!”, a spus Liviu Dragnea. 

Prezenți au fost și protestatarii de la #Rezist care scandau ”Hoții, hoții!”. Doina Pană l-a însoțit pe Liviu Dragnea. Ea a primit câteva cuvinte neașteptate de la un delegat: ”Doamnă, când aţi apărut a răsărit soarele!", i-a spus acesta.

Cine candidează pentru funcţiile de conducere la Congresul PSD

Ne puteți urmări și pe Google News

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, după şedinţa CExN al partidului, că toţi cei care şi-au exprimat dorinţa să candideze vor fi trecuţi pe buletinele de vot şi că îl va propune pe Niculae Bădălău pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al PSD.

”Am propus colegilor mei să se aprobe şi candidaturile care nu îndeplineau toate condiţiile, pentru cei patru colegi, respectiv doamna Andronescu, domnul Bănicioiu, amândoi pentru funcţia de preşedinte executiv, domnul Cătălin Rădulescu, pentru funcţia de vicepreşedinte pe regiunea Sud, şi domnul Codrin Ştefănescu, pentru funcţia de secretar general. Deci avem 24 de candidaţi aprobaţi. Toţi cei care şi-au exprimat dorinţa să candideze vor fi trecuţi pe buletinele de vot”, a declarat Liviu Dragnea după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD.

Totodată, el a mai spus că după congresul extraordinar de sâmbătă îl va propune de Niculae Bădălău pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al partidului, funcţie deţinută în prezent de Mihai Fifor, care candidează pentru un post de vicepreşedinte al partidului.

Dragnea a mai spus că preşedintele Comisiei de numărare a voturilor va fi senatorul Claudiu Manda, precizând că unii candidaţi au cerut să aibă observatori.

”Au solicitat şi s-a aprobat instantaneu să fie observatori din partea candidaţilor care candidează la funcţiile naţionale. Erau stabiliţi câte doi, eu am făcut propunerea să se aprobe cel puţin câte unul pe regiune, doar să fie membri de partid şi delegaţi la Congres, ca să nu vină din afara partidului", a adăugat Liviu Dragnea.

De asemenea, el a confirmat că Daniel Florea şi-a retras candidatura pentru vicepreşedinte PSD la regiunea Bucureşti - Ilfov.

Comitetul Executiv al PSD s-a reunit vineri, la Parlament, pentru a valida lista candidaţilor care vor cere votul în congresul de sâmbătă. Procedura a fost contestată chiar şi de către unii candidaţi, pe motiv că nu permite tuturor să îşi încerce şansa pentru funcţiile de conducere.

Nicolae Bănicioiu, Ecaterina Andronescu şi Viorica Dăncilă candidează pentru funcţia de preşedinte executiv al PSD la congresul extraordinar de sâmbătă.

Pentru funcţia de secretar general candidează actualul secretar general, Marian Neacşu, dar şi secretarul general adjunct al partidului Codrin Ştefănescu.

Pentru posturile de vicepreşedinţi lupta va fi între:

Gabriela Firea, Robert Negoiţă şi Daniel Florea (regiunea Bucureşti-Ilfov)

Şerban Valeca, Adrian Ţuţuianu, Cătălin Rădulescu şi Carmen Dan (regiunea Muntenia)

Doina Fedorovici şi Gabriel Vlase (regiunea Nord -Est)

Gabriel Zetea şi Doina Pană (regiunea Nord-Vest)

Roxana Mînzatu şi Bogdan Trif (regiunea Centru)

Marian Oprişan şi Mirela Furtună (regiunea Sud-Est)

Paul Stănescu şi Lia Olguţa Vasilescu (regiunea Oltenia)

Natalia Intotero şi Mihai Fifor (regiunea Vest).