Editura Evenimentul si Capital

Fiul Doinei Cornea îi dă marea lovitură lui Klaus Iohannis. Apelul făcut către „frații din Brașov”

Autor: | | 2 Comentarii | 4138 Vizualizari

Fiul opozantei Doina Cornea, Leontin Horaţiu Iuhas, a explicat, miercuri seara, de ce a refuzat invitația președintelui la comemorarea Revoluției din decembrie, eveniment care are loc în 20 mai, și i-a îndemnat pe „frații din Brașov” să refuze să meargă. Leontin Iuhas și Doina Cornea îi numea „frații din Brașov” pe muncitorii anticomuniști care în noiembrie 1987 au organizat o revoltă împotriva regimului comunist.

„Când i-am scris domnului președinte mi-am ales cu foarte mare grijă un text cât mai decent. Tocmai de aceea, în varianta inițială eu am folosit sintagma "Duminica Orbului" pe care am scos-o din aceste motive ca snu transform acest text într-un fel de parodie. De asemenea, știind că domnul președinte Iohannis este acum un liberal, mă gândeam că a fost doar o scurtă scapare de memorie și sincer mai speram acum când vrea să dreagă busuiocul că această alegere a datei de 20 mai pentru comemorarea martirilor comunismului a fost pentru că în această dată domnul Coposu va împlini 105 ani.

Sau poate s-a gândit că în 30 mai mama mea va împlini 90 de ani. Sau m-am gândit că domnul președinte Iohannis și-a adus aminte că la sfârșitul acestei luni va sosi pe pământ românesc Sanctitatea sa Papa Francisc care va veni să beatifice șapte episcopi martiri greco-catolici. Sau poate s-a gândit că în data de 16 mai, după doi ani de chinuri și torturi în închisoarea Jilava, a murit Fericitul Vladimir Ghika”, a explicat Leontin Iuhas la Antena 3.

„Fac un apel acum la toți cei care sunt în această categorie cu mine, invitați ca și persoane care au suferit în timpul comunismului, să se gândească bine dacă participă sau nu la această manifestare", a spus Iuhas.

Redăm în continuare textul trimis de fiul opozantei președintelui Klaus Iohannis, document din care reiese de ce Iuhas îi roagă pe „frații brașoveni” să nu dea curs invitației.

Excelenei Sale, Domnul Klaus Werner Iohanis, Preşedintele României

Vă mulţumesc pentru invitaţia pe care mi-aţi făcut-o să particip la

Ceremonia publică „30 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989. 2019 – Anul omagierii victimelor comunismului‟

care va avea loc în data de 20 mai 2019

Poate că m-aş simţi onorat şi aş participa la evenimentul pe care îl veţi patrona dacă nu ar exista câteva motive ce mă împiedică să o fac. În primul rând e vorba de calitatea mea care m-ar îndreptăţi să partcip la un astfel de eveniment. În 21 Decembrie 1989 mă aflam printre cei ce au plecat de la CUG spre centrul Clujului şi, la Astoria, unde am fost opriţi cu gloanţe, Dumnezeu m-a ajutat şi nu am fost ucis sau rănit. Atunci, în Decembrie 1989 am fost, în toată ţara, mii de oameni printre gloanţe! E prea mică sala Unirii din Palatul Cotroceni ca să încăpem cu toţii... Dacă am fost invitat în calitate de victimă a comunismului, pot să vă spun că nu, nu mă simt a o victimă a comunismului. Victime ale comunismului au fost cei care şi-au pierdut viaţa sau sănătatea în închisorile comuniste, elitele politice, culturale, religioase, partizanii care au luptat în munţi care au dispărut la Sighet, Aiud, Piteşti, Canal şi multe alte centre de exterminare. Ca să enumăr doar câţiva – victime ale comunismului în ultimii ani înainte de 1989 au fost Vasile Paraschiv, muncitorii care s-au revoltat în Valea Jiului, muncitorii din Braşov care au participat la revolta din 15 noiembrie 1987, inginerul Gheorghe Ursu, Liviu Babeş, Iulius Filip, Radu Filipescu, grupul lui Petre Mihai Băcanu de la România Liberă... Şi mulţi, mulţi alţii! Cele câteva săptămâni de puşcărie comunistă pe care le-am făcut doar pentru că mi-am exprimat, alături de mama mea, solidaritatea cu muncitorii braşoveni nu-mi dau dreptul să intru în categoria victimelor comunismului. Singurul drept moral pe care l-am câştigat atunci a fost acela de a mă putea uita acum, fără ruşine, în ochii copiilor mei. Pe de altă parte nu înţeleg care este motivul pentru care o ceremonie dedicată Revoluţiei din Decembrie 1989 are loc în luna mai??? Să fie oare din motive electorale? Atunci, nu! Nu doresc să particip la un miting electoral. Şi nu doresc de asemenea să particip la o ceremonie în care există riscul ca victimele regimului comunist să fie sărbătorite tocmai de torţionarii lor. Şi oare de ce aţi fixat data ceremoniei chiar în 20 mai? De ce nu 13 – 15 iunie?

Cu speranţa că-l veţi lăsa pe succesorul dumneavoastră să organizeze aniversarea Revoluţiei, atunci când e firesc, în luna decembrie,

BREAKING. Exit-poll, ora 23:00! Rasturnare de situatie! Care e clasamentul FINAL. Nimeni nu se astepta la asta

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI