Evenimentul Zilei > Actualitate > Doi voleibalisti de la VCM Ramnicu Sarat au pierit intr-un accident rutier
Doi voleibalisti de la VCM Ramnicu Sarat au pierit intr-un accident rutier

Doi voleibalisti de la VCM Ramnicu Sarat au pierit intr-un accident rutier

Sportul romanesc a primit, dupa decesul atletei Maria Cioncan, o noua lovitura, odata cu moartea voleibalistilor Gabriel Trandafir (25 de ani), din Bucuresti, si a lui Lucian Mocanu (22 de ani), din Campulung Muscel.

Cei doi sportivi au pierit miercuri seara intr-un cumplit accident de circulatie produs pe DN 2 E 85, pe raza comunei buzoiene Glodeanu Sarat. Voleibalistii – care erau imprumutati de la  Steaua, respectiv Dinamo – jucau in actualul sezon competitional la Volei Club Municipal Ramnicu Sarat, in Divizia A.

Miercuri, ei au evoluat pe teren propriu cu Explorari Baia Mare, partida pe care au castigat-o cu 3-1, insa au pierdut meciul cu viata.

Spre seara, sportivii au pornit spre Capitala, impreuna cu un coechipier, Cristian Porumbescu (22 de ani), din Bucuresti, si cu prietena acestuia, in varsta de 23 de ani.

Coliziune cu un TIR

Din cauza lipsei de experienta, Porumbescu, care avea permis de conducere de numai patru luni, a pierdut controlul volanului pe raza localitatii Glodeanu Sarat, a derapat intr-o curba usoara la dreapta si a trecut peste axul drumului, unde a intrat in coliziune cu un TIR condus regulamentar.

Impactul a fost nimicitor pentru cei doi sportivi aflati pe bancheta din spate a autoturismului Skoda Octavia, dar si pentru prietena soferului, aflata pe scaunul din dreapta, cu totii murind striviti sub fiarele contorsionate ale masinii. Singurul supravietuitor al tragediei este Cristian Porumbescu.

El a fost transportat la Spitalul de Urgenta Floreasca din Capitala, in coma profunda si cu multiple leziuni, medicii fiind rezervati in privinta sanselor sale de supravietuire.

In timp ce voleibalistul Cristian Porumbescu se zbate intre viata si moarte, cadavrele lui Trandafir si Mocanu au fost ridicate de rudele sfasiate de durere. Pana ieri dupa-amiaza nu fusesera gasite rudele tinerei moarte in acelasi accident.

Autoritatile din Ramnicu Sarat au reactionat la drama tinerilor voleibalisti. Consilierii locali au decis ieri alocarea unor ajutoare banesti pentru cele doua familii indoliate ale sportivilor. Municipalitatea a alocat, de asemenea, 5.000 lei pentru sicrie si coroane.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: