Doi violatori periculoşi, eliberaţi din cauza unui procuror

Doi violatori periculoşi, eliberaţi din cauza unui procuror

Potrivit ebihoreanul, un procuror din Beiuş a eliberat doi violatori cercetaţi pentru că au intrat noaptea peste două femei pe care le-au bătut şi le-au agresat sexual. Pe una dintre victime a violat-o chiar în faţa iubitului ei.  

Eroarea s-a produs deoarece anchetatorii au întârziat cu o zi depunerea cererii pentru prelungirea arestării preventive a agresorilor, greşeală sancţionată de judecător, care le-a respins solicitarea, dispunând eliberarea violatorilor. Cei doi indivizi, Adrian Copil (22 ani) şi Vasile Ţiplea (19 ani), sunt din Ceica, iar potrivit datelor comunicate atunci de Parchet, cei doi au comis un prim atac în noaptea de 5/6 aprilie, intrând în locuinţa unei femei de 45 ani din satul Corbeşti, comuna Dobreşti. "Au pătruns prin efracţie şi au întreţinut cu partea vătămată raporturi sexuale fără consimţământul ei". Poliţiştii din Beiuş i-au prins pe Copil şi Ţirtea după o săptămână, iar Judecătoria locală i-a arestat pentru 30 de zile, măsura fiind menţinută ulterior, pe 19 iunie, şi de Tribunalul Bihor.  Ţirtea nu era la prima abatere. Pe 28 mai 2017, beat fiind, a agresat un bărbat din Topa de Sus care îl văzuse scuipând, înjurând şi lovind o fată, şi a încercat să-l oprească, dar s-a ales cu o mână ruptă. Ţirtea a fost inculpat pentru loviri şi condamnat de Judecătoria Beiuş pe 11 iunie 2019, deci cu doar câteva zile înainte să fie arestat pentru viol, la 1 an de închisoare cu suspendare şi plata unor daune de 7.100 lei în favoarea victimei sale. Mai multe despre violatori puteţi citi AICI.