Sfinţii Ioan Casian şi Gherman s-au născut din părinţi străromâni în părţile Casimcei din nordul Dobrogei, care pe atunci se numea Sciţia Mică, în preajma anului 360.

Părinţii şi strămoşii lor erau creştini de multe generaţii şi de aceea Sfinţii au primit de mici o educaţie creştină. Ei au rămas legaţi sufleteşte unul de altul pentru toată viaţa.

Tot împreună au făcut şi studii mai înalte, învățând filosofia greacă dar și operele Sfinților Părinți ai Bisericii.

Au hotărât să îmbrățișeze de tineri viața monahală și au intrat împreună într-o mânăstire din Dobrogea. Acolo şi-au făcut ucenicia, primind învăţăturile care stau la temelia sporirii duhovniceşti.

Auzind de viaţa înaltă a pustnicilor care trăiau în Răsărit, au avut o mare dorinţă să-i vadă şi, primind binecuvântare, cei doi au mers mai întâi într-o mănăstire din Betleem, în Palestina, de unde au pornit, în anul 385, în căutarea de modele vii de sfinţenie.

Astfel, au vizitat patria sihaştrilor, Egiptul. Acolo au intrat într-o mănăstire din pustiul Schitului şi după o vreme au ales să trăiască și mai ascetic, izolându-se în deșert.

Căutând apoi pe Sfinţii Părinţi ai pustiei, au străbătut, în două rânduri, locurile din pustietăţile Egiptului: Schitul, Tebaida, Nitria şi altele, căutându-i pe cei mai de seamă duhovnici.

Călătoriile lor au ţinut până aproape de şapte ani fiecare.

Pe la anul 400 au mers amândoi la Constantinopol, unde au ascultat cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur şi unde însuşi marele arhiepiscop a hirotonit pe Sfântul Gherman ca preot, iar pe Sfântul Casian ca diacon, rânduindu-l pe acesta păzitor al sfintelor vase şi bunuri ale Bisericii.

În anul 403, Sfântul Gherman a participat la Sinodul de la Stejar ca apărător al Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în anul 405, împreună cu Sfântul Ioan Casian, au dus la Roma, papei Inochentie, o scrisoare a clerului şi poporului dreptcredincios din Constantinopol, tot în apărarea Sfântului Ioan Gură de Aur, care în anul 404 fusese surghiunit, a doua oară, murind la Comane în anul 407.

Sfântul Ioan Casian a scris mult despre Cuviosul Gherman, în cartea sa Convorbiri cu Părinţii din Pustie, numindu-l „Sfântul Părinte Gherman”. Tot Sfântul Ioan Casian ne-a păstrat, în scrierile sale, cuvinte duhovniceşti inegalabile ale Sfântului Gherman.

Chip de mare dascăl al Ortodoxiei, model de viaţă curată şi de nevoitor în post şi rugăciune neîncetată, Sfântul Gherman a trecut la cele veșnice la Roma, între anii 405-415, fiind mult plâns de tovarășul său de o viaţă, Sfântul Ioan Casian.

Pe la anul 415, Sfântul Ioan Casian, care primise deja harul preoţiei, s-a statornicit la Marsilia, unde a întemeiat două mănăstiri, una pentru călugări şi alta pentru călugăriţe. Tot aici, la cererea unor episcopi din Galia, Sfântul Casian a scris două cărţi.

Cea dintâi carte a lui, Aşezămintele vieţii de obşte a călugărilor, priveşte mai mult viaţa cea dinafară a monahilor şi curăţirea lor de patimi, iar a doua carte, Convorbiri cu părinţii pustiei, priveşte mai ales viaţa lăuntrică a monahilor: cugetarea neîncetată la Dumnezeu şi lupta pentru nepătimire şi îndumnezeire, scopul vieţii creştine.

De asemenea, la cererea Sfântului Leon cel Mare, Cuviosul Ioan Casian a scris în apărarea învăţăturii ortodoxe despre cele două firi ale Mântuitorului, unite într-un ipostas, şi despre cinstirea Maicii Domnului ca Născătoare de Dumnezeu, combătând rătăcirea lui Nestorie şi pregătind în felul acesta Apusul pentru Sinodul al treilea Ecumenic de la Efes din anul 431.

Sfântul Ioan Casian a trecut la Domnul în anul 435. El este cinstit atât de Biserica Ortodoxă cât și de cea Catolică. Sfintele sale moaște se păstrează și azi în Mănăstirea Sfântul Victor din Marsilia.

Cei doi sfinți români sunt pomeniți pe 29 februarie în anii bisecți și pe 28 februarie în ceilalți ani.