Echipa de psihologi de la Centrul de Autism „Marea Neagră” din Constanța primește alături de ei doi roboți de ultimă generație, potrivit unui comunicat de presă.

Aceștia vor participa la prima ședință de terapie alături de copii începând de astăzi, la ora 11. Proiectul „Robotul Nao – terapeutul copiilor” este lansat cu ocazia zilei de Conștientizare a Autismului.

Roboții vor realiza zilnic, începând cu luna aprilie, sesiuni scurte de câte 20 de minute cu copiii, vor pune întrebări și vor oferi răspunsuri. Pe lângă asta, roboțeii vor dansa, vor cânta și vor încerca să ofere răspunsuri pline de umor pentru copilașii bolnavi.

„Robotul Nao este socotit drept cel mai spectaculos robot umanoid din întreagă lume, a ajuns să lucreze în peste 200 de instituţii de învăţământ, vorbeşte 22 de limbi de circulaţie internaţională şi a fost prezentat în mai bine de 100 de ţări din întreagă lume. Nao a fost folosit în cadrul programului „Robot for autism”. Rezultatele obţinute sunt considerate spectaculoase de către specialişti, deoarece Nao reprezintă un puternic motivator pentru orice copil. Nao nu este o încercare, un test sau un prototip de robot, este o certitudine care s-a bucurat de multe upgrade-uri în aceşti 14 ani de când este lansat pe piaţă. În mod normal, copilul evita contactul cu specialistul, indiferent dacă este educator, profesor sau psiholog, dar în relaţia cu Nao, comunicarea şi tot ce ţine de interacţiune vine de la sine. Comunicarea reprezintă o recompensă pentru copil”, a declarat psihologul Adrian Gemănaru, preşedintele Centrului Terapeutic „Marea Neagră”.

 

Te-ar putea interesa și: