Antonina Radu şi George Matei, ofiţerii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, care ar fi trebuit să sancţioneze neregulile de la clubul Colectiv, nu au înţeles importanţa prevenirii unor situaţii de urgenţă. Asta potrivit rechizitoriului prin care cei doi au fost trimişi în judecată de procurorii DNA
„Cei doi inculpaţi au ignorat cu desăvârşire menirea lor de reprezentanţi ai autorităţii statului şi prin neîndeplinirea cu bună ştiinţă a îndatoririlor, dar şi prin îndeplinirea unor activităţi contrare acestor îndatoriri. Acţionând cu nepăsare şi indiferenţă, au creat o stare de pericol permanentă asupra persoanelor fizice care au frecventat clubul Colectiv din Bucureşti, având drept urmare pierderea de vieţi omeneşti şi vătămări grave ale integrităţii şi sănătăţii multor persoane, implicând costuri uriaşe din partea persoanelor şi a statului, totul şi pentru că cei doi inculpaţi ofiţeri nu au înţeles rolul important al prevenirii unor situaţii de urgenţă, dezastruoase, prevăzute şi reglementate expres în actele normative”, se arată în rechizitoriu, din care citează agerpres.ro.
Ar fi ajutat patronii să facă profit
Procurorii au apreciat că funcţiile deţinute de inculpaţi - inspectori de prevenire în cadrul ISU Bucureşti-Ilfov - implicau în primul rând respectarea şi aplicarea legii, susţinerea interesului public şi punerea în prim plan a siguranţei cetăţenilor. „Inculpaţii au acţionat însă total opus acestor obligaţii şi prin acţiunile lor nu au făcut nimic altceva decât să asigure posibilitatea obţinerii de către SC Colectiv Club SRL Bucureşti a unui profit comercial, reţinut în cauză ca fiind un folos necuvenit, prin desfăşurarea unor activităţi în afara cadrului legal, şi să creeze premisele unei stări de pericol ale cărei consecinţe s-au dovedit dezastruoase şi au zguduit întreaga comunitate internă şi internaţională”, se precizează în rechizitoriu.
Pretenții civile de 212,5 milioane deeuro
Procurorii militari din DNA au dispus trimiterea în judecată, în dosarul Colectiv, a Antoninei Radu şi a lui George Petrică Matei, la data faptelor ofiţeri-inspectori de prevenire cu gradul de căpitan în cadrul ISU Bucureşti-Ilfov. Ei sunt acuzaţi de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, şi uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. Rechizitoriul în acest dosar a fost refăcut în urma unei decizii luate de Curtea Militară de Apel în luna februarie a acestui an. Potrivit DNA, până în prezent, în cauză s-au constituit părţi civile 248 de persoane care au formulat pretenţii civile ce se ridică la sume de aproape 212,5 milioane euro şi peste 51,2 milioane lei.
Concluzia DNA incriminează doi inși
DNA precizează că, în perioada septembrie 2014 - 30 octombrie 2015, cei doi ofiţeri ISU, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu bună ştiinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce decurgeau din conţinutul prevederilor legale privind prevenirea şi apărarea împotriva incendiilor, deşi au luat cunoştinţă şi au constatat că acel club din Bucureşti (care până la data de 6 octombrie 2014 a funcţionat ca persoană juridică SC Music Hall SRL Bucureşti, iar după această dată ca persoană juridică SC Colectiv Club SRL Bucureşti) desfăşura activităţi specifice fără a deţine aviz/autorizaţie de securitate la incendiu. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Militar Bucureşti.