Doi marinari români, răniți pe o navă în Malaysia. Ce s-a întâmplat

Doi marinari români, răniți pe o navă în Malaysia. Ce s-a întâmplat

Doi marinari români se află într-o situație dificilă, după ce au suferit arsuri grave într-un accident de muncă petrecut pe nava cu care navigau.

Doi marinari români, cu vârste cuprinse în jurul a 30 de ani, au fost răniţi pe o navă aflată în Malaysia. Ei au fost victimele unui accident în vreme ce lucrau în sala mașinilor. Cei doi marinari români au suferit arsuri pe 40-50% din corp într-un accident de muncă. Ei au fost atinși de combustibil încins în vreme ce lucrau. Informația a fost transmisă de Sindicatul Liber al Navigatorilor, printr-un comunicat de presă.

„Doi navigatori români de pe nava Rapallo au suferit arsuri pe 40-50% din corp în urma unui accident. Cei doi ar fi fost atinşi cu combustibil încins în timpul cât îşi efectuau serviciul în sala maşini în ziua de 7 spre 8 aprilie 2021”, se arată în comunicatul Sindicatului Liber al Navigatorilor.

Potrivit sursei citate, nava, aflată sub pavilion maltez încărca marfă în portul Dickson din Malaysia.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Vrachierul Rapallo de 75.000 TDW sub pavilion Malta se afla sub operaţiuni de încărcare în portul Dickson din Malaysia, port aflat la 350 kilometri sud de Kuala Lumpur”, a transmis Sindicatul Liber al Navigatorilor.

Marinarii români vor fi transferați înstr-un spital de arși

Sursa citată a mai menţionat că marinarii români care au fost răniţi vor fi transferaţi la un spital de arşi din Malaesia.

„Navigatorii au fost internaţi de urgenţă la spitalul municipal şi acum sunt transferaţi la spitalul de arşi Manipal Hospital Klang. Nava este acoperită de un contract ITF şi are o asigurare la un club P&I de asigurare Norvegian din grupul cluburilor de top”, se mai arată în comunicatul transmis de Sindicatul Liber al Navigatorilor.

Conform comunicatului de presă, Sindicatul Liber al Navigatorilor face toate demersurile necesare pentru a-i ajuta pe marinari pe perioada cât vor fi internați în spitalele din Malaysia. De asemenea, în momentul în care starea lor de sănătate o va permite sindicatul va face toate diligențele necesare pentru a-i aduce în țară unde își vor continua tratamentul, într-un spital românesc.