Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor de către Ioan Apostu, judecător la Curtea de Apel Galaţi, şi Georgiana Pulbere, magistrat la Curtea de Apel Constanţa.
Potrivit unui comunicat al ANI, Ioan Apostu s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, în perioada 1 octombrie 2011 - 4 martie 2013, a deţinut, simultan cu funcţia de judecător în cadrul Curţii de Apel Galaţi, şi funcţia de director de departament în cadrul Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi.
În opinia ANI, acesta a încălcat dispoziţiile art. 101 din Legea nr.161/ 2003, potrivit cărora "Funcţia de judecător (...) este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior (...)".
Relații comerciale
De asemenea, Georgiana Pulbere s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, în perioada exercitării funcţiei de judecător în cadrul Curţii de Apel Constanţa, a deţinut şi funcţia de formator în cadrul SC Omniatest Plus SRL.
Georgiana Pulbere este judecător din anul 1995, iar, în anul 2012, ea a încheiat, în calitate de prestator - formator, un contract civil cu SC Omniatest Plus SRL (în calitate de beneficiar), având ca obiect elaborarea şi susţinerea suportului de curs de formare profesională în domeniul achiziţiilor publice, în valoare totală de 1.370 lei.
ANI susţine că Georgiana Pulbere a încălcat dispoziţiile art. 101 din Legea nr.161/ 2003, potrivit cărora "Funcţia de judecător (...) este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior (...)" şi dispoziţiile art. 5, alin. (1) din Legea nr.303/ 2004, potrivit cărora "Funcţiile de judecător (...) sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, precum şi a celor de instruire din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri, în condiţiile legii.