Cei mai importanţi doi foşti lideri ai khmerilor roşii încă în viaţă au fost condamnaţi joi la închisoare pe viaţă pentru crime împotriva umanităţii, printr-o decizie a Tribunalul din Phnom Penh susţinut de ONU, relatează AFP.
Această condamnare a ideologului regimului, Nuon Chea, 88 de ani, şi a şefului statului, Khieu Samphan, 83 de ani, este primul verdict emblematic împotriva unui regim care a condus la moarte aproape două milioane de persoane în Cambodgia între 1975 şi 1979.
'Dată fiind gravitatea crimelor pentru care au fost condamnaţi (...), Nuon Chea şi Khieu Samphan vor rămâne în închisoare până când decizia va fi definitivă', a precizat judecătorul Nil Nonn, cu referire la posibilitatea de a face apel.
Cei doi octogenari, inculpaţi pentru genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război, sunt judecaţi din 2011, însă, în încercarea de a obţine cel puţin un verdict înaintea morţii lor, această procedură complexă a fost disjunsă.
Procesul încheiat joi reprezintă primul 'mini-proces' care se concentrează pe crimele împotriva umanităţii reprezentate de una din cele mai mari migraţii forţate din istoria modernă.
După ce au preluat puterea în aprilie 1975, khmerii roşii au golit oraşele ţării, aplicând o utopie marxistă delirantă care viza crearea unei societăţi agrare, fără monedă sau orăşeni.
După doi ani de audieri, procurorii au cerut în octombrie închisoare pe viaţă pentru cei doi acuzaţi, reprezentând pedeapsa maximă prevăzută de tribunal, care a exclus de la crearea sa pedeapsa cu moartea.
Cei doi octogenari, arestaţi în 2007, au negat toate acuzaţiile ce li s-au adus, spunând că nu sunt responsabili de atrocităţile unui regim care a decimat un sfert din populaţia ţării, prin epuizare, boli, tortură sau execuţii.
La deschiderea simbolică a procesului în iunie 2011, patru foşti responsabili se aflau în boxa acuzaţiilor.
Însă Ieng Thirith, ministrul pentru afaceri sociale al regimului, considerată inapt a fi judecată din cauza demenţei de care suferă, a fost eliberată în 2012. Soţul său Ieng Sary, fost ministru de externe, a decedat anul trecut, la 87 de ani.