Doi dezaxați din Brașov au omorât în chinuri un pui de râs

Doi dezaxați din Brașov au omorât în chinuri un pui de râs

Animalul a fost legat de gât și târât prin curte. Pentru că nu a murit, bărbații l-au legat cu o sfoară și l-au înjunghiat cu o ţeapă între coaste

Un tânăr de 17 ani și un bărbat în vârstă de 32 de ani dintr-o localitate din Brașov sunt cercetați pentru braconaj, după ce au postat pe Facebook un filmuleț în care se vede cum au chinuit un pui de râs până l-au omorât, relatează Salut Făgăraș.ro. La data de 6 august lucratori din cadrul Serviciului Arme, Muniții si Substante Periculoase Brasov s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul ca în data de 5 august 2019, pe o rețea de socializare, au fost postate mai multe fotografii în care apărea un pui din specia râs, care prezenta răni accentuate și era legat cu o sfoară în jurul gâtului.

În urma activităților investigativ-informative au fost identificate două persoane, respectiv doi bărbați, in vârstă de 17 ani si 32 ani, din localitatea Bunești. Celor doi bărbați li s-a întocmit dosar penal pentru braconaj şi vor răspunde pentru fapta lor.

Cadavrul puiului din specia râs a fost ridicat de către lucrătorii Serviciului Arme, Muniții si Substante Periculoase Brașov si a fost predat reprezentanților, care administrează fondul de vânătoare pe raza căruia s-ar fi găsit puiul din specia râs, în vederea efectuării necropsiei acestuia și stabilirii cauzelor reale ale decesului.

Ne puteți urmări și pe Google News