Editura Evenimentul si Capital

Doi cosmonauți care au supraviețuit primului eşec în istoria zborurilor cu echipaj uman au fost lansați către Stația Spațială Internațională

Autor: | | 0 Comentarii | 986 Vizualizari

Doi dintre cei trei cosmonauți, membri ai echipajului care se află la bordul capsulei Soyuz, lansată joi seară de la cosmodromul din Baikonur, în Kazahstan, sunt supraviețuitorii unei lansări ratate care a avut loc în octombrie, anul trecut.

Atunci, racheta a suferit o avarie imediat după lansare și a fost necesară ejectarea de urgenţă a astronauţilor şi abandonarea misiunii, conform NASA, citată de Agerpres. Astronautul Nick Hague şi cosmonautul Alexei Ovcinin trebuiau să plece pe 11 octombrie într-o misiune spaţială de şase luni, însă o defecţiune la unul dintre propulsoare, produsă la 2 minute după lansare, a condus la aterizarea de urgenţă a capsulei Soiuz, marcând un prim eşec în istoria zborurilor cu echipaj uman către ISS. Reacția echipajului în capsulă în momentul defecțiunii a fost transmisă LIVE de NASA și Roscosmos. Echipajul a fost zguduit puternic și a experimentat imponderabilitate când în mod normal nu ar fi trebuit să fie așa. Echipajul a luat decizia desprinderii capsulei de rachetă Soyuz şi a început o coborâre balistică pe Pământ, ceea ce presupune “cădere liberă într-un unghi de aterizare mai ascuţit faţă de cel normal”.

Alături de cei doi, la bordul capsulei Soyuz, care a fost lansată la ora 19:14 GMT, se află şi astronautul american Christina Hammock Koch. Comandantul misiunii, Alexei Ovcinin, 47 de ani, a declarat miercuri că este încrezător în succesul acestei misiuni. Nick Hague, 43 de ani, a declarat că aşteaptă cu nerăbdare lansarea, care va fi prima sa călătorie în spaţiu. "Sunt 100% încrezător", a spus el. Aceasta este prima misiune în spaţiu şi pentru Christina Hammock Koch, 40 de ani. Misiunea celor trei la bordul avanpostului orbital va dura 6 luni şi jumătate. Staţia Spaţială Internaţională, unul dintre rarele exemple ce marchează cooperarea dintre Rusia şi Statele Unite într-un context de tensiuni diplomatice fără precedent între cele două ţări după Războiul Rece, se află pe orbită din 1998 la aproximativ 400 de kilometri deasupra Terrei şi se deplasează cu o viteză de 28.000 de kilometri pe oră. Şaisprezece ţări participă la proiectul ISS, care a avut un cost de peste 150 de miliarde de dolari, finanţat în mare parte de Statele Unite şi Rusia.

Jean Paler, GRAV bolnav: Medicul mi-a spus ca mor! Ce se intampla cu el in aceste momente

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI