Tribunalul Constanța a dispus arestarea preventivă a doi cetățeni turci care au adus, în apele române cu o navă, în urmă cu patru zile, 65 de migranți din Irak, Pakistan, Siria şi Afganistan.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au continuat cercetările în cazul ambarcaţiunii cu migranţi interceptată în Marea Neagră marți, 28 noiembrie. După declanşarea procedurilor specifice de escortare a ambarcaţiunii în Portul Constanţa, unde au fost desfășurate activități de debarcare, triere şi evaluare medicală a persoanelor în cauză, alături de celelalte instituţii implicate, au fost demarate cercetările la sediul Gărzii de Coastă, potrivit purtătorului de cuvânt al Gărzii de Coastă, Alexandra Cîrstea.
În urma cercetărilor efectuate, a rezultat că ambarcaţiunea „Ilayda55” era condusă de doi cetăţeni turci de 53 ani, respectiv de 45 de ani , care au plecat împreună cu grupul de migranţi, în data de 27 noiembrie 2017, dintr-un port situat pe coastele Turciei. În cadrul audierilor, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că la bordul ambarcaţiunii se aflau 65 de migranţi, între care 24 de copii, cetățeni din Irak, Pakistan, Siria şi Afganistan, care intenţionau să ajungă în mod ilegal în România.
Polițiștii au reușit să identifice cele două călăuze care sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de trafic de migranţi, trecere frauduloasă a frontierei de stat, conducerea unei nave de către o persoană fără brevet sau fără certificat de capacitate corespunzător și punerea în navigaţie a unei nave fără a avea echipaj minim de siguranţă. Cei doi turci au fost prezentați, ieri,Tribunalului Constanţa, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a acestora. Totodată, întregul grup de migranţi a intrat în custodia Inspectoratului General pentru Imigrări.