Caz tragic la Cluj. Doi soți, de 67 și 83 de ani au murit la câteva zile, unul după celălalt pentru că nimeni nu i-a căutat și nicio instituție care se ocupă de cazurile sociale nu a știut despre situația foarte gravă în care se aflau.
Marți, în jurul orei 12.30, un clujean a sunat la 112, și a anunțat că din interiorul unei locuințe care se află pe strada Sextil Pușcariu, în plin centrul Clujului, la câțiva zeci de metri de Consulatul Maghiar, vine un miros insuportabil de cadavru.
La fața locului au ajuns pompierii de la ISU Cluj, care au spart ușa casei suspecte și au avut parte de un adevărat șoc. Într-una din camere, un bătrân de 83 de ani era mort, într-un pat, unde era imobilizat de mai multă vreme. Pompierii de la ISU au căutat-o și pe soția bătrânului decedat, și au găsit-o, la rândul ei, moartă, în podul casei. Femeia avea 67 de ani și, spun cei care au cunoscut-o ”era o femeie în putere”.
În scurt timp, la fața locului a ajuns și un echipaj medical de la Serviciul de Ambulanța Cluj, care nu a putut face altceva decât să constate decesul celor doi soți și să anunțe Poliția pentru a demara o anchetă la fața locului.
Drama familiei Hegyi
Din primele investigații efectuate de polițiști și de medicul legist care s-a deplasat la fața locului, a rezultat faptul că prima a murit Magdalena Hegyi, în timp ce se afla în podul casei. Cel mai probabil, spun polițiștii, femeia a murit în urma unui infarct, în jurul datei de 19 mai.
Cum soțul femeii era imobilizat în pat, fără puterea de a se ridica și de a chema ajutoare, Iosif Hegyi a murit după alte câteva zile. Polițiștii spun că bărbatul a murit de foame și de sete. ”Cauzele exacte ale decesului celor doi soți vor fi aflate cu ocazia efectuării necrosiei cadavrelor”, spune unul dintre polițiștii prezenți.
Singura persoană mai apropiată de cei doi soți este Ioan Bojescu, proprietarul clădirii în care se afla locuința familiei Hegyi. În rest, cei doi bătrâni nu erau căutați de nimeni, nici de angajații Serviciului de Asistență Socială de la Primăria Cluj Napoca, care probabil nici nu știau de ei, deși se aflau în evidențele acestei instituții, și nici de alte persoane.
Sosit de urgență la fața locului, Ioan Bojescu a declarat că după ce a cumpărat clădirea i-a lăsat pe cei doi soți să locuiască în continuare în casa pe care o ocupau de 40 de ani. ”Știu că erau trecuți și pe listele Primăriei Cluj-Napoca pentru a primi o locuință socială, fiind acum câteva luni pe poziția 50, deci foarte aproape de a primi o locuință. Eu am fost de acord să locuiască în casa pe are o ocupă de 30 - 40 de ani, pentru că nu aveau alte posibilități de a se muta”, ne-a povestit Ioan Bojescu.
Proprietarul întregului imobil este șocat de drama prin care au trecut cei doi bătrâni singuri și mai ales de modul în care a murit Iosif Hegyi. ”Nu se poate în secolul 21 să moară lumea de foame sau de sete. În alte țări civilizate, pentru bătrânii bolnavi și singuri există butoane de panică, care pot fi apăsate iar autoriățile intervin de urgență. La noi au intervenit abia după ce amândoi bătrânii au murit”, a mai declarat Bojescu.