DOI ani de proces pentru a se demonstra ERORILE DNA: Rareş Pop, declarat NEVINOVAT

DOI ani de proces pentru a se demonstra ERORILE DNA: Rareş Pop, declarat NEVINOVAT

În 2014 procurorii de la DNA Cluj reuşeau arestarea preventivă a lui Rareş Pop, atunci şef al Inspectoratului de Stat pentru Control Trafic Rutier IT 4 Cluj. Anchetatorii îl acuzau pe acesta de abuz în serviciu, luare de mită şi şantaj. A fost nevoie de doi ani de judecată, zeci de martori, probe depuse la dosar şi audieri multiple pentru ca să se demonstreze că rechizitoriul întocmit de DNA a fost unul neîntemeiat.

Gazeta de Cluj a monitorizat procesul transmiţând pe parcursul acestuia cum treptat acuzaţiile DNA în ceea ce îl privesc pe Rareş Pop erau nefondate. Pe lângă stenograme transcrise tendenţios şi luate din context, denunţul patronului firmei de transport Fany, Ştefan Cadar care în final susţine că nu a beneficiat de favoritisme din partea inculpatului, declaraţia fostului prefect de Alba ce îl absolvă pe Pop de cele imputate de procurori, a venit rândul ca şeful de stat al ISCTR să aducă lămuriri în instanţă.

Chemat pentru a fi reaudiat, Ştefan Dorin, şeful la nivel naţional al ISCTR a declarat cu subiect şi predicat în faţa judecătorului de la Tribunalul Cluj că Rareş Pop nu a avut nici o vină în schimbarea, pentru incompetenţă, a inspectorului Corodea.

S-au trezit că trebuie să asculte de DNA Cluj

Ne puteți urmări și pe Google News

Nu este un secret că în momentul în care DNA construieşte o anchetă în jurul unui angajat de instituţie publică, cea din urmă este invitată să se constituie parte civilă în viitorul proces cu condiţia că dacă refuză, şefului i se face dosar penal pentru abuz. Aşa a fost şi în cazul lui Adrian Năstase, la fel s-a întâmplat şi în speţa aceasta: DNA Cluj l-a invitat pe Dorin Ştefan în calitate de şef al ISCTR să se constituie parte civilă în dosar împotriva lui Rareş Pop şi a adopta poziţia că prin acţiunile sale inculpatul ar fi adus prejudicii financiare instituţiei la care lucra.

Însă, cei de la ISCTR, când au acceptat ”oferta” celor de la DNA Cluj s-au luat strict după cele enunţate în rechizitoriu, fără a se documenta de la părţile implicate precum serviciile lor teritoriale de la Alba, Bistriţa-Năsăud sau chiar Cluj, dacă într-adevăr a existat fizic un prejudiciu financiar de care să fie responsabil Vasile Crişan, Rareş Pop sau Radu Dohotaru(cei trei inculpaţi, angajaţi ISCTR, trimişi în judecată în prezentul dosar).

Întrebat în instanţă de ce a acţionat astfel şi nu a făcut verificări ulterioare, şeful de stat ICTR, Dorin Ştefan recunoaşte că s-a bazat strict pe situaţiile prezentate în rechizitoriu şi aruncă vina pe cei de la departamentul juridic, chiar dacă el a fost semnatarul adresei de constituire parte civilă în proces.

Cu toate acestea, Rareş Pop a achitat de bună-credinţă presupusul prejudiciu, iar acum instanţa i-a îndrumat pe inculpaţi să formuleze o adresă prin care să ceară explicaţii de la departamentul juridic cu privire la modalitatea în care au calculat prejudiciu şi ce verificări ulterioare au efectuat în cauză.

Toate acestea împreună cu audierea ultimilor doi martori, vor fi dezbătute în şedinţa publică de la următorul termen din dosar. Tot cazul îl puteţi citi aici: gazetadecluj.ro