Doi angajaţi ai publicaţiei "Atac de Argeş" au fost reţinuţi şi alţi doi sunt audiaţi, fiind suspectaţi că au şantajat mai mulţi primari şi persoane cu funcţii publice din Argeş, cărora le-au cerut bani sau contracte publicitare ameninţându-i cu publicarea unor articole compromiţătoare.
"Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale (...) desfăşoară o acţiune pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Argeş şi Buzău, pentru executarea a cinci mandate de aducere emise pe numele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de şantaj, complicitate la şantaj, tâlhărie şi favorizarea infractorului", se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş. Ancheta îi vizează pe mai mulţi angajaţi ai publicaţiei, dar şi o persoană cu funcţie de conducere.
"Cei în cauză sunt bănuiţi că, în perioada 2010-2012, respectiv în anul 2015, în calitate de director, respectiv angajaţi ai unei publicaţii scrise, ar fi ameninţat mai mulţi primari şi persoane publice cu divulgarea unor fapte compromiţătoare ipotetice, prin publicarea unor articole defăimătoare. Activitatea ar fi avut ca scop obţinerea unor sume de bani şi bunuri pentru încheierea unor contracte comerciale de publicitate", se precizează în comunicat.
„Atacanții” de la Argeș
Potrivit unor surse judiciare, persoanele vizate de anchetă au lucrat sau lucrează pentru publicaţia Atac de Argeş. Patronul publicaţiei Atac de Argeş, Florin Paraschivescu, care deţine şi Atac de Buzău, se află în arest preventiv, în urma unei decizii luate de Tribunalul Buzău. El a fost reţinut, vineri seara, alături de Doru Iuga şi Oana Galanton, jurnalişti la publicaţia din Buzău, după ce Oana Galanton a fost prinsă în flagrant delict în timp ce primea suma de 500 de lei de la un primar.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Buzău, cei trei sunt bănuiţi că, începând cu toamna anului trecut, ar fi şantajat mai multe persoane din Buzău cărora le-ar fi solicitat remiterea a diferite sume de bani, a unui autoturism, precum şi obţinerea de foloase personale. "La data de 16 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul I.P.J. Buzău şi I.P.J. Argeş au efectuat cinci percheziţii domiciliare în municipiile Buzău, Bucureşti şi Piteşti, la locuinţele a trei persoane, doi bărbaţi şi o femeie, bănuite de comiterea infracţiunii de şantaj. Din locuinţele percheziţionate au fost ridicate terminale de telefonie mobilă cu cartele SIM, laptop-uri, unităţi centrale şi înscrisuri cu valoare probantă în cauză", precizează IPJ într-un comunicat.
Șantajiști de profesie, vopsiți în ziariști
Potrivit sursei citate, cei trei sunt bănuiţi că, începând din vara anului 2014, ar fi ameninţat bărbatul şantajat cu publicarea unor informaţii defăimătoare, dacă acesta nu acceptă remiterea a 1000 lei/lunar, sub forma plăţii unui contract. De asemenea, aceştia sunt bănuiţi că, în cursul lunii septembrie 2014, tot prin ameninţarea cu publicarea unor informaţii defăimătoare, i-ar fi solicitat unei alte persoane remiterea a diferite sume de bani, a unui autoturism, precum şi obţinerea de foloase personale. Din 2014 până în prezent, cei trei sunt bănuiţi că ar fi şantajat alte şase persoane din judeţul Buzău, prin aceeaşi metodă.