Președintele ales al Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la Moldova 1 că preoții, ca toţi cetăţenii, au dreptul la libera exprimare, de aceea nu nu vede o problemă în faptul că clerul s-a implicat în campania electorală.
"Constituţia şi legislaţia permite oricărui cetăţean să se expună liber despre viziunile sale politice, indiferent unde el activează, în domeniul bisericii, în domeniul instituţiilor de stat, el are voie să se exprime liber. Care este problema?”, a spus Dodon, citat Adevărul Moldova.
Menționăm că faptul implicării clerului în campania electorală a fost criticat de Curtea Constituțională pe 14 decembrie, zi în care alegerile prezidențiale au fost validate constituțional.
Curtea a menționat că activitatea cultelor religioase şi a părţilor lor componente poate fi suspendată pe cale judiciară, pe o perioadă de până la un an. În cazul în care cultele religioase sau părţile lor componente desfăşoară acţiuni grave, activitatea acestora poate fi încetată pe cale judiciară. Ministerul Justiţiei are dreptul de a acţiona în instanţă cultele religioase sau părţile lor componente înregistrate pentru suspendarea sau încetarea activităţii acestora dacă prezintă dovezi concludente privind existenţa unuia dintre temeiurile prevăzute de lege.
Episcopul Marchel a declarat că dacă Parlamentul va institui un mecanism privind sancționarea promptă și imediată a slujitorilor Bisericii pentru implicarea în politică, el va condamna personal acest lucru. „Mai mult ca atât, vreau să vă spun că sancționarea Bisericii înseamnă război civil! Deoarece sancționarea cultului, așa cum înțeleg eu, înseamnă restricționarea prestării serviciilor duhovnicești și bisericești sau chiar închiderea bisericilor”, a declarat Episcopul Marchel pentru Deschide.MD.