Evenimentul Zilei > Social > Documente explozive! Angajații ROMATSA încasează salarii și sporuri astronomice
Documente explozive! Angajații ROMATSA încasează salarii și sporuri astronomice

Documente explozive! Angajații ROMATSA încasează salarii și sporuri astronomice

Peste 30 de zboruri au avut ieri întârzieri pe aeroportul Otopeni, după trei ore de grevă a controlorilor de trafic. Justiția a decis că mișcarea de protest este legală, dar greva generală a fost, între timp, suspendată

Greva de ieri de la ROMATSA a adus în actualitate misterioasele personaje care populează această instituție, bugetari fără a lua bani de la buget. Un reportaj scris de Mihnea-Petru Pârvu, acum aproape doi ani, în EVZ, prezenta în exclusivitate „viața” controlorilor de trafic. Cu mulți bani, dar cu ce preț?

„Când ești sus, la 12.000 de metri, te gândești că dacă pilotul e bun ajungi sănătos la destinație. Habar n-ai ce e în jur. Nici sus, nici jos, nici în dreapta, nici în stânga. Nici pilotul nu știe exact. În timpul ăsta, niște „furnicuțe”, dintr- un „mușuroi” fără lumină naturală, cu aer condiționat nonstop, se uită pe niște ecrane și stabilesc rute, pe altitudini, direcții și viteze diferite. Băieții ăștia îți au viața la vârful degetului. Lucrează în ture de 12 ore cu 24. Nu contează că e weekend, 1 Decembrie, Paște sau ziua soacrei. N-ai voie să greșești!”, se arăta în articolul de acum doi ani.

Bugetari speciali

Pe de altă parte, în reportaj se menționa că „O eroare te bagă la pușcărie. Și, mai grav, îți umple conștiința cu morți! Se erodează psihic repede. Altfel, sunt bine plătiți și invidiați. Văd lumea mai des și mai ieftin, dar plătesc un altfel de preț. Pensia îi apucă mai rar. Ăsta e of-ul lor și ar trebui să fie și al pasagerului. Cum te simți când viața ta stă în atenția, concentrarea și reflexele unui om de 65 de ani? Este vârsta la care, la noi, sunt pensionați controlorii de trafic aerian. Paradoxal, lucrează la stat, dar nu sunt bugetari!”.

Lefurile impresionante, făcute publice în premieră

Revista Capital a prezentat luni, în exclusivitate, statele de plată ale angajaților ROMATSA, chiar în momentul în care sindicaliștii prezenți la negocierile cu oficialii Ministerului Transporturilor, au anunțat greva generală, nemulțumiți că oficialii nu au acceptat anumite revendicări.

Conform documentelor, în prezent, salariul de bază negociat în cadrul ROMATSA este de circa 22.000 de lei. Pe lângă aceste drepturi salariale, la companie au fost inventate diverse sporuri care nu se regăsesc în alte părți.

Mai exact, pe lângă leafa de 5.000 de euro, salariații ROMATSA încasează spor de vechime de până la 25%, spor pentru condiţii grele 15%, spor pentru complexitatea dirijării 26% şi spor pentru lucru în ture de 23,5%. Mai mult, angajații mai încasează și spor de noapte, spor pentru licență multiplă, spor de conducere și un adaos orar pentru întărirea rezistenței organismului, în valoare de 23,58 lei/oră.

Conform statului de plată, un salariat ROMATSA are un venit, salariul plus sporuri, de aproximativ 40.000 de lei.

Bonusuri pentru pensionare anticipată

Pe lângă salariile de lux, miza revendicărilor „invizibile”, angajații ROMATSA au o singură preocupare, să-și stabilească bonusurile grase pentru pensionările anticipate. „Nu am primit lista cu revendicările angajaților. Aceștia spun că au 50 de revendicări, Ministerul Transporturilor nu are această listă”, ne-au explicat oficiali ministeriali.



În spatele grevei anunţată de sindicalişti se ascund bonsurile privind pensionarea anticipată. Aceștia, conduşi de Gabriel Tudorache, negociază cu ministerul de resort acordarea a 60 de salarii în momentul în care un salariat vrea să plece anticipat la pensie. În contextul în care un angajat mediu în cadrul companiei este de circa 5.000 euro, un salariat care doreşte să plece anticipat la pensie ar urma să primescă un bonus de aproximativ 300.000 euro. „Nu am posibilitatea nici să confirm, nici să infirm, aceste calcule se fac cu o anumită firmă specializată pentru așa ceva. Se fac calcule actuariale, nu am în momentul de față, fiecare persoană, în funcție de venitul pe care îl are, în funcție de banii care se depun în fiecare an. Acești bani se pun nominal, pentru fiecare persoană în parte, această sumă rezultă în urma unor calcule, poate fi mai mică sau mai mare”, a declarat liderul de sindicat, Gabriel Tudorache.

Haos pe Otopeni!

Ieri, în jurul orei 11, Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti era înţesat de lume. Fuseseră anulate trei curse Ryanair, iar alte şase curse aveau întârzieri. Lumea așteapta vești, calcula cu înfrigurare minutele care parcă dădeau năvală! „Eu trebuie să ajung la Los Angeles și nu știu dacă mai prind legătura. Am fost în București pentru o întâlnire cu foștii colegi de liceu. După 40 de ani! Nenorocirea este că trebuie să mă prezint joi la muncă. Îmi făcusem calculele de așa manieră. Acum nu știu ce o să se întâmple!”, ne mărturisește un domn îmbrăcat elegant, într-un costum negru, cu un mic săculeț în mână. „Asta îmi este tot bagajul, că am venit doar pentru câteva ore!”. Oficialii aeroportului ne-au declarat, în exclusivitate că: „Deocamdată, traficul aerian este la nivel mic, majoritatea curselor aeriene au plecat de dimineaţă. Un alt vârf de trafic de pe aeroport este după-amiază, dar sperăm ca până la acea oră conflicul să fie rezolvat”, ne-a spus Teodor Postelnicu, purtătorul de cuvânt Bucharest Airports. (Dana Lascu)



Efectele grevei se vor vedea mai târziu

Controlorii de trafic de la ROMATSA şi-au suspendat greva, în jurul orei 12.00, înainte ca Tribunalul Bucureşti să dea vreo pronunţare. Peste 60 de curse aeriene au fost afectate de grevă, înregistrându-se, la o treime dintre acesta, întârzieri de până la două ore. Nu doar avioanele care au decolat au avut întârzieri, ci şi cele care au aterizat, producând nemulţumire în rândul pasagerilor. Se pare că majoritatea companiilor aeriene nu şi-au anunţat clienţii că se vor confrunta cu o grevă, mulţi dintre ei aflând acest fapt de abia în aeroport. Singurele excepții au fost Aeroportul Henri Coandă Bucureşti şi compania aeriană Blue Air. Deocamdată, daunele materiale care ar putea apărea din cauza grevei nu pot fi cuantificate, dar disconfortul şi, poate, pierderea unor conxiuni pe alte aeroporturi cu siguranţă pot fi menţionate. (Carmen Andrei)

Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: