Ziaristul Marius Albin Marinescu a publicat o parte din motivarea instanței din Brașov în cazul casei obținute cu ajutorul unor acte false. După un proces care a durat 16 ani, Curtea de Apel Brașov a decis printr-o sentință definitivă și irevocabilă că imobilul obținut de soții Iohannis a fost obținut în mod ilicit. Redam în continuare o parte din materialul publicat de acesta, cu mențiunea că am intervenit pe text acolo unde existau expresii ce depășeau cadrul jurnalistic.
În anul 2005 s-a pronunțat definitiv și irevocabil sentința la procesul declanșat, în anul 1999, de locatarii imobilului situat în Sibiu, str. G-ral Magheru, nr. 35 (prima casă furată) și s-a anulat Certificatul de moștenitor prin care niște e..., prin uz de acte false, au pus (mâna) pe casa în cauză, mare cât un bloc și situată în buricul târgului! Atunci, proprietarii (...) Carmen Georgeta Iohannis, Georgeta Lăzurca (mama lui Carmen G. Iohannis) și Baștea Ioan au pierdut prima casă dintre cele două (...). Ulterior trebuia să se aplice „puterea lucrului judecat” și actele subsecvente Certificatului de mostenitor, ANULAT în 2005, inclusiv Contractul de vânzare-cumpărare a unei jumătăți din imobilul situat în Sibiu, str. N. Bălcescu, nr. 29 (a doua casă furată), aflat și el pe același Certificat de moștenitor declarat nul, anulate. Pentru acest ultim imobil, locatarii, proprietari de drept în același timp, s-au mai judecat încă 10 ani, fiindcă (...) au susținut că au fost cumpărători de bună credință. Acum instanța nu numai că a demonstrat că soții Iohannis nu au fost cumpărători de buna credință, dar chiar a subliniat acest aspect în sentința definitivă:
„În ceea ce priveşte fondul cauzei, analiza acestuia trebuie să pornească de la cele constatate cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr 33/2005 a Tribunalului Brașov şi anume la împrejurarea că certificatul de moştenitor nr 90/1999 a fost declarat NUL ABSOLUT pe motiv că este fondat pe o cauză ILICITĂ şi s-a emis PRIN FRAUDAREA LEGII. (…) CAUZA ILICITĂ izvorâtă din FRAUDAREA LEGII ce a invalidat certificatul de moștenitor se extinde şi asupra contractului de vânzare-cumpărare subsecvent, terţii, în speţă doar pârâtul KLAUS WERNER JOHANNIS NEFIIND APĂRAT DE PREZUMŢIA DE BUNĂ CREDINŢĂ, faţă de AMPLOAREA OPERAŢIUNII ILICITE rezultată din hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate (…) Actul juridic subsecvent, întemeindu-se pe un act juridic INCHEIAT PRIN FRAUDAREA LEGII SI FONDAT PE O CAUZA ILICITA, nu ar putea fi validat prin simpla invocare a bunei credinţe a terţului, mai ales că ACESTA ESTE SOŢUL celeilalte părţi contractante care la rândul său a participat la întocmirea actului nul iniţial„, se arată în hotărârea definitivă a Curții de Apel Brașov din 12 noiembrie anul curent.
Puteți citi materialul INTEGRAL AICI
Vă reamintim că președintele României Klaus Iohannis a declarat într-un interviu acordat TVR:
„Această soluție după părerea mea nu e bună, mă nemulțumește și împreună cu avocații căutăm cele mai bune căi pentru a contesta aceasta soluție”