Evenimentul Zilei > Actualitate > Document. Premierul Cîțu a suspendat controalele în spitalele din România încă din aprilie 2021
Document. Premierul Cîțu a suspendat controalele în spitalele din România încă din aprilie 2021

Document. Premierul Cîțu a suspendat controalele în spitalele din România încă din aprilie 2021

În cursul lunii aprilie 2021, Guvernul Cîțu a emis Ordonanța de Urgență a Guvernului României, numărul 28, prin care a suspendat controalele în spitale.

Dezvăluirea a fost făcută de Vlad Berbecar, directorul demis al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate. Decizia de demitere a lui Berbecar a fost luată de chiar de premierul Florin Cîțu, după dezastrul de la Constanța, unde șapte pacienți au murit în urma unui incendiu care a cuprins Secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase.

„Poate Florin Cîțu nu știe, dar în cadrul întregului proces de evaluare și acreditare a unităților sanitare cu paturi sunt suspendate vizitele de evaluare pe durata stării de alertă, potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 28 din aprilie 2021, adoptată de același premier. Practic, Florin Cîțu a suspendat vizitele de evaluare din spitale în 15 aprilie 2021, cu o lună de zile înainte ca eu să fiu numit în funcție”, a scris Berbecar.

Directorul demis mai susține că, în ciuda acestor prevederi exprese prevăzută de OUG 28/2021, autoritatea pe care a condus-o a continuat să lucreze. Dovada controalelor există chiar în Monitorul Oficial, unde au fost publicate diferite ordine de încadrare a unor spitale în diferite grade de clasificare.

94 de spitale controlate peste ordonanța lui Cîțu

În perioada februarie-iunie au fost vizitate 94 de unități sanitare din România, urmând ca din ianuarie 2022 să reînceapă un nou proces de monitorizare.

„Printre temele de monitorizare tematică desfășurate anul acesta s-a aflat și siguranța echipamentelor și a instalațiilor. În ciuda faptului că verificarea instalațiilor de oxigen sau a instalațiilor electrice nu intră în atribuțiile Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, în cadrul procesului de monitorizare tematică au fost incluși și unii indicatori meniți să diminueze riscurile care pot apărea în actualul context pandemic”, a mai explicat Berbecar.

Guvernul a interzis controalele în spitale

În OUG 28/2021, se arată negru pe alb că toate vizitele în spitale, în vederea acreditării sanitare au fost suspendate, pe perioada stării de alertă.

”În vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, pe durata stării de alertă declarate în condițiile legii, la care se adaugă 90 de zile de la data încetării acesteia, se suspendă vizitele de evaluare în vederea acreditării unităților sanitare. În această perioadă, monitorizarea tematică desfășurată de Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate urmărește în principal nivelul de conformare la cerințele specifice referitoare la asigurarea și îmbunătățirea continuă a calității serviciilor de sănătate, a siguranței pacienților și a personalului în condițiile generate de pandemia de COVID-19”, se prevede în document.

Ordonanța este semnată de Florin Cîțu și contrasemnată de Raed Araft și secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Romică Andrei Baciu.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.