Comisia de Avizare și Control a INML îi scoate pe doctorii de la Spitalul Penitenciar Rahova basma-curată: oricum bolnavul ar fi murit!

Silviu Ionescu, fost jurnalist și diplomat, nu mai este astăzi decât un nume pe o cruce, într-un cimitir, o amintire dragă celor rămași pe urma lui. Asta pentru că acum patru ani, în decembrie 2014, a murit cu zile, așa cum se spune atunci când un om nu moare de „moarte bună”, de parcă ar exista vreo moarte bună. Silviu Ionescu a plecat dintre noi în condiții îngrozitoare, astăzi elucidate aproape pe de-a întregul, fără însă ca vinovații pentru moartea sa în chinuri năprasnice să fie trași la răspundere.

Câțiva dintre foștii săi colegi, de la începuturile Evenimentului Zilei, ni-l amintim pe Silviu cu plăcere. Era un om inteligent și cult, simpatic și veșnic cu zâmbetul pe buze, niciodată nervos sau răstit. Nu a fost ziarist multă vreme, a părăsit repede presa, pentru a intra în diplomație. După, mai auzeam când și când de el, că este la câte un post pe undeva, prin lume. Ne suna uneori, pe unii dintre foștii colegi, niciodată ca să ceară sau să ne roage ceva, ci doar că să știe că suntem bine. Ne chema mereu pe la el, pe acolo pe unde reprezenta România, iar cei care l-au vizitat s-au bucurat de grija lui elegantă și dezinteresată. Foarte pe scurt, un domn!

Cum spuneam, până acum autorii morții sale, deși foarte ușor de identificat, nu au răspuns în niciun fel. Mai mult, se încearcă chiar mușamalizarea unei crime. Să vedem de unde a început totul! Ultimii săi ani de activitate, Silviu Ionescu i-a petrecut în calitate însărcinat cu afaceri al României la Singapore. Un grav eveniment, o imensă greșeală comisă de diplomat a pus punct unei frumoase cariere și avea să genereze și împrejurările morții sale. O anchetă a autorităților polițienești de acolo a arătat că în seara zilei de 15 decembrie 2009, autoturismul condus de diplomatul român a provocat două accidente consecutive, în care au fost rănite grav trei persoane, dintre care una a decedat la zece zile din pricina leziunilor produse. Imediat, a fost rechemat în țară și împotriva sa procurorii români au început o anchetă, în baza probelor și mărturiilor culese de autoritățile singaporeze.

La începutul anului următor, în 3 februarie 2010, Silviu Ionescu a fost pus sub urmărire penală pentru ucidere din culpa, părăsirea locului accidentului și fals în declarații. A fost suspendat de MAE pe perioada anchetei și, la puțin timp, băgat într-un arest preventiv, care avea să se prelungească până la un total de șapte luni. Apoi, procesul. Ce avea să se întâmple la capătul lui și dincolo de el, ne povestește avocata Eliza Ene Corbeanu, care este în posesia tuturor detaliilor legate de acest cutremurător caz. (Mirel Curea)

 

Condamnarea nu a fost la închisoare, ci la moarte!

La data de 13 februarie 2014, fostul însărcinat cu afaceri al României în Singapore, Silviu Ionescu, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel București la șase ani de închisoare. Nimeni nu s-a gândit, însă, că acea zi de 13 va fi ultima pe care Silviu Ionescu o va petrece în libertate.

Majorarea de pedeapsă pe care a primito în urma deciziei Curții de Apel București a venit în condițiile în care, apărarea a demonstrat cu documente emise de către medici ce îl aveau în observație pe Silviu Ionescu de mai mulți ani, că acesta suferă de afecțiuni incompatibile cu regimul de detenție.

Evident că starea de sănătate precară a unui om nu mai impresionează pe nimeni, cu atât mai mult dacă ești inculpat, astfel că judecătorii au considerat că toate argumentele aduse pentru obținerea unei pedepse mai blânde, au fost formulate pro causa și le-au înlăturat ca atare.

 

Piatra de mormânt

La momentul încarcerării, în fișa medicală întocmită în cadrul Centrului Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu Doctor N. Kretzulescu erau clar consemnate afecțiunile pe care Silviu Ionescu le declarase în momentul examinării, tuberculoză în tratament din noiembrie 2013, la Spitalul M. Nasta, și psoriazis generalizat, în tratament cu Humira.

În lunile care au urmat, starea de sănătate a lui Silviu Ionescu s-a deteriorat vizibil, psoriazisul a avut o evoluție fulminantă, iar tuberculoza s-a reactivat.

Condițiile inumane din Penitenciarul Rahova au contribuit din plin la construirea pietrei de pe mormântul celui care, după nici zece luni de detenție, avea să moară în Spitalul Penitenciar, din cauza unui diagnostic greșit și a unui tratament neadecvat, aspect menționat în concluziile Raportului medico-legal de necropsie întocmit de INML Mina Minovici la data de 22.06.2015.

Muribund sănătos!

În data de 3 decembrie 2014, pacientul Silviu Ionescu a fost consultat la Spitalul Rahova, în urma insistențelor colegilor de celulă, care îl vedeau cum se topește sub ochii lor. În nici două luni de zile, Silviu Ionescu pierduse 20 kg, o pneumonie îi îngreuna respirația, tuberculoza avansa galopant iar inima începea să îi cedeze. A doua zi, medicii care l-au examinat au apreciat că nu reprezintă o urgență chirurgicală și au decis retrimiterea la Penitenciarul Rahova, așa cum rezultă din fișa de consultație din data de 4 decembrie 2014.

Imediat, a doua zi, în data de 5 decembrie 2014, Silviu Ionescu s-a simțit și mai rău, din ce în ce mai rău, iar după un consult chirurgical, survenit la orele 22:30, doctorii n-au mai putut ignora evidența, astfel că au decis internarea acestuia la secția de Terapie Intensivă.

În fișa de observație s-au menționat suspiciunile de proces proliferativ(cancer) gastric și de pneumonie cu Pneumocistis Carinii, s-a consemnat starea generală alterată, pareza digestivă, insuficiența respiratorie cronică, acutizată, tuse neproductivă, diabet zaharat de tip II și psoriazis.

 

Tata nu este tocmai bine!

Pe 6 decembrie 2014 starea generală era satisfăcătoare, pe 7 decembrie devenea mediocră, iar în ziua de 9 decembrie, la ora 7 dimineața concluziile începeau să fie alarmante: „stare generală alterată, gravă, degradare progresivă în ultimele 24 de ore, dependent de oxigen, dezorientat temporospațial, răspunde cu greu și incoerent la întrebări”. La ora 12 mai rău, medicul specialist ATI nota: „stare generală în agravare continuă, insuficiență multiplă de organe și sisteme, supra-acută”. În ziua de 9 decembrie 2014 la ora 16, „stop cardio-respirator”!

Avea 54 de ani, o pedeapsă de executat, pe care nimeni nu a contestat-o, dar era o pedeapsă privativă de libertate, nu una de condamnare la moarte. Silviu Ionescu a murit uitat de lume, abandonat de cei care erau obligați să-i acorde asistență medicală și, cel mai important, a murit departe de familie. Cei doi băieți, Bogdan și Gabriel Ionescu au fost anunțați cu câteva ore înainte că starea de sănătate a tatălui lor nu este una bună. Familia nu l-a mai văzut decât în sicriu. La fel și prietenii.

 

Martor evitat de Poliție

În februarie 2015, în urma plângerii depuse de către cei doi fii, Bogdan și Gabriel Ionescu, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și ucidere din culpă. Câteva luni mai târziu dosarul era preluat de Parchetul General, dând speranțe familiei că se va face dreptate. Cu toate acestea, au trecut mai bine de patru ani de când Silviu Ionescu a murit și nu există niciun răspuns.

Despre vinovați nici nu s-a pus încă problema, iar procurorii au considerat că ancheta poate fi efectuată de către polițiștii din cadrul IGPR. Și băieții lui Silviu Ionescu au crezut în profesionalismul lor și chiar au sperat, pentru puțin timp, că această anchetă îi va scoate la lumină pe vinovați.

În urmă cu doi ani Bogdan Ionescu a fost sunat din Penitenciarul Găești de către un deținut care spunea că a stat în aceeași celulă cu Silviu. Omul dorea să fie audiat, știa lucruri ce trebuiau spuse, denunța pasivitatea și indiferența celor de la Rahova. Comisarul de poliție care fusese desemnat să se ocupe de cauză nu a fost impresionat de aceste informații. Omul n-a fost niciodată audiat și i s-a pierdut urma.

 

Medicul legist: „tratamentul a fost neadecvat!”

Necropsia efectuată la data de 11 decembrie 2014 și consemnată într-un Raport medico-legal la data de 22 iunie 2015 are niște concluzii năucitoare, care nu fac decât să întărească susținerile familiei în sensul că Silviu Ionescu a murit datorită culpei personalului din cadrul Spitalului Rahova :

„Moartea numitului Ionescu Silviu, de 54 de ani, s-a datorat insuficienței organice multiple, survenite în evoluția unei pneumonii difuze cu Pneumocystis Carinii și a unei tuberculoze miliare în faza active cu localizare pulmonară și extrapulmonară (ficat, splină), cu insuficiență respiratorie acută și hipoxemie progresivă, la un organism cu depresie a sistemului imunitar .

Afecțiunile tanatogeneratoare diagnosticate necropsic, macroscopic și histopatologic (pneumonie difuză cu pneumocystis Carinii și tuberculoză miliară active cu localizare pulmonară și extrapulmonară)nu au fost diagnosticate pe perioada internării la Spitalul Rahova și, prin urmare, tratamentul indicat a fost neadecvat.”

Cu alte cuvinte, medicul legist care a efectuat necropsia a concluzionat că diagnosticul stabilit de către cei care l-au examinat în Spitalul Rahova a fost unul greșit, astfel că tratamentul administrat nu putea fi decât neadecvat.

 

„Avea șanse de supraviețuire!”

Dar lucrurile nu se opresc aici. Tot în Raportul medico-legal se menționează că investigațiile efectuate la data de 4 decembrie 2014 și 5 decembrie 2014, atunci când Silviu Ionescu a fost internat în Spitalul Rahova, erau sugestive pentru o afecțiune pulmonară severă cu etiologie infecțioasă, însă, cu toate astea, medicii de la Rahova au considerat că acest caz nu era o urgență.

Dacă anchetatorii mai aveau rețineri în a stabili că moartea lui Silviu Ionescu s-a datorat culpei personalului medical, tot Raportul întocmit de INML vine și risipește orice îndoială: „Între tratamentul necorespunzător aplicat pe perioada spitalizării la Spitalul Rahova, consecutive lipsei diagnosticării afecțiunilor pulmonare severe și decesul pacientului există legătură de cauzalitate. Investigarea corectă și aplicarea în timp util a tratamentului corect, raportat la afecțiunile reale ale pacientului ar fi oferit acestuia șanse de supraviețuire.”

 

Comisia „Nufărul”

V-ați gândi că, în mod firesc, după asemenea concluzii formulate de către un specialist, nimic nu i-ar mai fi putut opri pe procurori să arate cu degetul înspre persoanele vinovate. Realitatea a fost însă cu totul alta. Au trecut mai bine de trei ani de când anchetatorii au primit Raportul medico-legal de necropsie. Între timp, peste dosar s-au așternut straturi groase de praf. Familiei i-a fost comunicat Raportul abia în luna decembrie a anului 2018. Bucuria a fost scurtă. Bogdan și Gabriel Ionescu au aflat că tatăl lor murise ca urmare a culpei medicilor. Așteptau o reacție dură din partea celor care anchetează.

Surpriză! La data de 17 octombrie 2018, după patru ani de la decesul diplomatului, Comisia de Avizare și Control de pe lângă INML Mina Minovici București a avizat doar parțial concluziile medicului legist care efectuase necropsia! Argumentele lor sunt pur teoretice, dar scopul era acela de a elimina legătura de cauzalitate între decesul lui Silviu Ionescu și conduita medicală instituită la Spitalul Rahova.Concluzia Comisiei de Avizare și Control este că cele două afecțiuni de care suferea pacientul erau foarte grave, iar literatura de specialitate nu citează că un alt tratament specific, ar fi fost de natură să-i împiedice moartea.

Fără a fi tendențioși, dar singura misiune a acestei Comisii de Avizare și Control după patru ani de la decesul lui Silviu Ionescu, pare că a fost aceea de a exonera de răspundere personalul medical din cadrul Spitalului Rahova. Acel personal medical care, la momentul internării pacientului, a considerat că nu reprezintă o urgență și a vrut să-l trimită înapoi în celulă. Acel personal medical care nu a fost capabil să interpreteze o radiografie pulmonară și să stabilească un tratament adecvat, acel personal medical care a decis că nu este necesară internarea într-un spital cu posibilități de investigație, tratament și monitorizare.

 

Stadiu anchetei în prezent

Noul procuror desemnat să se ocupe de acest dosar a decis sesizarea Comisiei Superioare Medico-Legale, întrucât există două concluzii contradictorii: raportul medico-legal din 2015 care stabilește că a existat o legătură de cauzalitate între moartea pacientului și conduita medicală a personalului din cadrul Spitalului Rahova și un aviz din 2018, ce nu se bazează decât pe literatura de specialitate și ne spune că Silviu Ionescu oricum murea, deoarece afecțiunile de care suferea aveau un prognostic rezervat.

 

Minciuna ucigașă: „Bolile pot fi și sunt tratate în sistemul penitenciar românesc” În anul 2016, Curtea Europeană a Drepturilor Omului condamna România într-o hotărâre-pilot pentru condițiile din penitenciare. Hotărârile numite „pilot” sunt date atunci când pe rolul CEDO există mai multe dosare din aceeași țară, care au aceleași obiect al plângerii. Motivele hotărârii au fost cum nu se poate mai clare, cele mai multe dintre ele din categoria celor care pun sănătatea și viața în pericol. Arătam la vremea respectivă că toate, dar absolut toate motivele Curții care au dus la această decizie țin de încălcarea drepturilor omului, drepturi care se regăsesc menționate și în Constituția României.

Aminteam atunci de o cutremurătoare statistică a Ministerului Justiției, care consemna faptul că din 2008 până în mai 2016, nu mai puțin de 837 de persoane au decedat în pușcării sau în arest. Administrația Națională a Penitenciarelor recunoștea oficial în 2006: „82,14% din decese înregistrate s-au datorat unor cauze medicale, boli cardiovasculare, neoplasme, boli digestive și tuberculoză”, în cea mai mare parte, boli nediagnosticate și/sau netratate. De atunci și până astăzi nu s-a schimbat nimic. Același număr de oameni condamnați sau aflați în arest preventiv mor anual în sistemul penitenciar. Cei mai mulți dintre ei, din pricina unor boli despre care Justiția din România consideră că „pot fi și sunt tratate în sistemul penitenciar românesc”, așa cum sună invariabil răspunsul la diverse cereri formulate în care cu temei se invocă maladii, oricât de grave ar fi ele. Un răspuns de multe ori criminal! Și astăzi, ca și la data comentării deciziei CEDO, pentru doi români pe săptămână, statistica așa arată, un arest preventiv sau o condamnare la executarea unei pedepse cu privare de libertate reprezintă, de fapt, o condamnare la pedeapsa capitală, adică, la pedeapsa cu moartea.