Doctorul Oprescu trece la limbajul de cartier

Sorin Oprescu, candidat independent la Primăria Capitalei, recurge la un limbaj de cartier plin de argouri, poveşti şi apelative, pentru a seduce sindicatele din curtea PSD.

Oprescu s-a întâlnit ieri cu muncitorii de la Republica şi cu membrii Sindicatului „Malaxa“, pentru a-i ruga să „ducă vorba mai departe“ despre candidatura sa. A venit îmbrăcat la costum, dar le-a vorbit celor adunaţi în cantina fabricii folosind termeni exotici precum: mangleală, şmenuri sau ciordeală. Voturile anulate din 2000 Doctorul a vorbit şi despre alegerile pierdute în 2000, în faţa lui Traian Băsescu, mizând pe cartea independenţei şi victimizării. El a susţinut că un prieten, ofiţer SRI, i-ar fi elucidat împrejurările în care a pierdut acest scrutin.

„Mi s-a părut şi mie ciudat atunci. 12.000 de voturi anulate, nu mi-a spus nimeni că alea 12.000 erau ale mele, era votat Oprescu. Am zis «Dom’le, 12.000. Poate a greşit lumea». Ca după aia, după 4 ani de zile, să mă cheme un ofiţer de SRI, prieten de copilărie. Să mă sune. Zice: «Ce faci de la 2.00 la 3.00, că vreau să ne vedem». «Dar ce vrei mă, să ne punem urechi din alea pe stradă, ne şoptim ceva, ce să...?» «Nu, vreau să-ţi arăt ceva foarte interesant!» «Hai, mă, lasă, zi, e vreo problemă cu mă-ta, nevasta, copilul?» «Nu, nu am nicio problemă de sănătate, Sorine, vorbesc serios». Mă duc la şcoala de acolo, se înfundaseră ţevile de drenaj şi de acolo ieşeau voturi cu Oprescu, cât s-au mai păstrat. După 3 ani şi jumătate, da?! Aruncate acolo“, a povestit Oprescu.

„Băi, eu am fost un bou“ Pentru a justifica de ce nu a mai fost vizibil în ultimii ani, Oprescu a optat pentru o altă strategie. „Băi, eu am fost un bou în 2000, băi. (n.r. - râsete în sală). Eu am crezut, primul lucru, că este un vot negativ la adresa mea. Am zis: «Dom’le, 5.000, a câştigat Băsescu, e vot negativ»“, şi-a amintit senatorul.

Oprescu şi-a însuşit apoi un alt slogan al lui Băsescu („Nu pot ei fura cât puteţi voi vota“), din 2004, pe care l-a adaptat în funcţie de context: „Nu pot să manglească ăştia, dacă voi veniţi la vot. Nu se poate, nu are cum“. Sediul de campanie, în cafeneaua „La independentul“

Sorin Oprescu şi-a inaugurat sediul de campanie în cafeneaua „La independentul“. Acesta i-a transmis ieri lui Băsescu că nu are de gând să se implice într-o dispută cu el.

„Dacă va avea ceva să-mi comunice, îi va spune probabil domnului Blaga, eu voi discuta cu domnul Blaga pentru că suntem contracandidaţi pentru această funcţie şi putem să ne lămurim între noi“, a declarat ironic Oprescu.

Şeful statului a declarat, la Realitatea TV, că Oprescu nu este potrivit pentru funcţia de primar, deoarece, pe când era viceprimar, „nu venea la serviciu mai devreme de ora 16.00“. În privinţa atacurilor din partea altor persoane, „coborâte la nivel de bârfă, eu îi sfătuiesc respectuos să vorbească în pungă şi să-mi trimită punga să ascult“.

PRIMELE ATACURI

Geoană: Oprescu e la comanda mafiei

După ce acum trei săptămâni interzicea social-democraţilor să mai facă public vreo referire la Sorin Oprescu, liderul PSD Mircea Geoană a ieşit ieri în premieră la atac împotriva Doctorului, pe care l-a inclus între prizonierii „grupurilor de interese“. „Unii se pretind a fi independenţi. Adevăratul independent e independent faţă de grupurile de interese, de mafie şi de hoţi. Mafia, care i-a sugrumat pe bucureşteni, dacă dictează ceva, brusc, buldogul Blaga se transformă în chihuahua, doctorul Oprescu în brancardier, iar chitaristul Orban în flaşnetă“, s-a dezlănţuit Geoană la o manifestare electorală. Liderul PSD l-a chestionat retoric pe Oprescu şi în legătură cu finanţarea campaniei. „De unde sunt banii, dle Oprescu, fost PSD-ist?“, a insistat el.

„Băi, eu am fost un bou în 2000, băi. (n.r. - râsete în sală). Eu am crezut, primul lucru, că este un vot negativ la adresa mea.“  - Sorin Oprescu, candidat