Doctorița care a ascuns mita în seiful unei bănci schimba gradele de handicap în funcție de suma primită

Doctorița care a ascuns mita în seiful unei bănci schimba gradele de handicap în funcție de suma primită

Medicul Camelia Râmnețeanu, din Lugoj, trebuia să-și pună ștampila pe dosarele de pensionare pe caz de boală. Ea a fost fi lmată când primea bani de la bolnavi

Procurorul Mihaela Pop de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a trimiso în judecată pe doctorița Camelia Râmneanțu, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. Pe 25 ianuarie 2016 a fost prinsă în flagrant și reținută pentru 24 de ore. Ulterior a fost eliberată pentru o cauțiune de 10.000 de euro. Angajată a Casei de Pensii Timiș, ea trebuia să completeze gratuit dosarele medicale ale pensionarilor pe caz de boală din zona Lugojului, dar a instituit propriile tarife, susțin anchetatorii. Cine nu plătea, au declarat mai multe persoane care au fost audiate în acest dosar, era lăsat să aștepte ore în șir și amenințat cu trimiterea la comisii de expertiză în București, nu primea viză sau i se diminua gradul de handicap și, implicit, pensia.

„O persoană al cărui scop principal a fost acumularea de venituri, inclusiv prin mijloace care intră sub incidența Codului penal. De asemenea, se poate observa faptul că inculpata primeşte orice i se oferă”, așa e portretizată doctorița Camelia Râmneanțu în rechizitoriul prin care a fost trimisă în judecată, la finele săptămânii trecute.

„Economiile”, strânse în trei ani

Ne puteți urmări și pe Google News

După ce SRI i-a montat tehnică în cabinet, procurorii au constatat că au fost zile în care doctorița lua mită din oră în oră. Așa se explică și „comoara” de sute de mii de euro pe care o ținea întrun seif din bancă. Astfel, potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în trei ani, docto r i ț a ar fi ajuns să strângă 237.000 de euro într-o casă de valori, la BCR. Banii, susțin anchetatorii, provin din șpăgile de zeci de euro încasate de la pensionari.

„În anii fiscali 2012 - 2015, inculpata a economisit sume de bani peste valoarea câştigurilor realizate. Acest aspect presupune că inculpata, în toţi aceşti ani, a economisit în mod continuu, fără a aloca sume de bani pentru întreţinerea sa - îmbrăcăminte, hrană, tratament medical - sau a locuinţei sale”, este notat într-o expertiză anexată rechizitoriului.

Procurorul de caz cere confiscarea extinsă a averii doctoriței. Pe lângă sutele de mii de euro din caseta de valori, aceasta mai deține două locuințe, o mașină și un teren. La percheziții s-au descoperit și 5.060 de euro, 2.997 de dolari, 200 de lire sterline bani de cheltuială, pe care medicul îi ținea acasă.

Nu a dat declarații în fața judecătorilor

Anchetatorii mai susțin că doctorița Râmneanțu condiționa orice act medical. Într-un denunț, S.I. arată că fiul său, S.N.G., diagnosticat cu cancer și pensionat de boală, a ajuns în 2010 la ea pentru menţinerea îndemnizaţiei şi a gradului de handicap. Trei ani la rând i-ar fi dat câte 100 de euro şi mici atenţii (ciocolată, parfum) pentru viză. În decembrie 2012, pentru că au venit mai repede cu două zile la avizat, din cauza faptului că tânărul pleca în Italia la un tratament, medicul nu i-ar fi primit decât după ce i-ar fi fost remisă suma de 300 de lei.

B.G., o femeie cu probleme oftalmologice, pensionată pe caz de boală din 1997, a rămas fără pensie pentru că nu ar fi avut 1.000 de euro să îi plătească doctoriței, iar aceasta ar fi completat acte medicale din care reiese că oarba vedea din nou.

În timpul urmăririi penale, doctorița Camelia Râmneanțu nu a dorit să dea declarații. A tăcut şi în faţa instanţei de judecată, cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă.

„Mi-a dat decizia de pensionare pentru un an”

S.E., pensionată de 22 de ani pe caz de boală, a povestit că, în 2005, ar fi fost lăsată să aștepte pe hol patru ore, după care ar fi primit o decizie pentru șase luni. „După expirarea celor șase luni, m-am prezentat din nou la doamna doctor și i-am dat 100 de euro într-un plic pe care l-am pus pe masă, fără ca să îmi pretindă… De data aceasta mi-a dat decizia de pensionare pe un an. Anual, când veneam la cabinet pentru decizia de pensionare, îi dădeam suma de 100 de euro, mai puțin în anul 2015, ianuarie, când i-am dat 80 de euro pentru că nu am avut mai mult”, a declarat martora. În 2016, a mai spus femeia, nu a avut deloc bani, drept pentru care ar fi fost aspru sancționată. „Anul acesta mi-a dat decizia de pensionare în gradul II de handicap, deși până acum, respectiv din anul 1999, am fost pensionata în gradul I”, a mai arătat S.E.