S-ar putea ca titlul de mai sus să lase impresia că ar urma un pamflet în legătură cu un subiect la modă în aceste zile. Departe de mine această intenţie şi, totuşi, sper să nu dezamăgesc cititorul.
Doctor este: „(...) Persoană, cu studii superioare de specialitate, care profesează medicina; medic. (...) Persoană foarte pricepută într-un anumit domeniu; maestru” (DEX.RO). Dacă pentru nobila profesie de medic nu este deloc necesară o reevaluare, fiind ultracunoscută, despre aceea a restauratorilor de artă autorizaţi trebuie să precizez că ea este destul de asemănătoare cu a medicilor, doar că pacienţii diferă. Vorbesc despre experţii cu studii superioare, masterate şi chiar doctorate, care lucrează în echipe multidisciplinare în cadrul laboratoarelor de specialitate din marile instituţii de artă şi cultură ale ţării. Aici, pacienţii – vechi opere şi obiecte de artă sau cultură, adevărate valori inestimabile – suferă, în special, efectele îmbătrânirii lor ireversibile sau ale mediului incontrolabil în care au existat înainte de a ajunge într-un muzeu.
Îndrăznesc să mă citez dintrun articol mult mai vechi din EVZ: „(...) Din păcate, poate fiindcă reprezintă un segment insignifiant ca număr, raportat la nivelul ţării, lipsiţi de apărare din partea vreunui sindicat, aceşti truditori pasionaţi nu sunt suficient de vocali pentru a atrage atenţia mass-mediei pentru un „breaking news”, aşa cum fac alte categorii de bugetari şi, ca atare, se mulţumesc de voie-de nevoie cu salariile cele mai ridicole, ca urmare a vechii mentalităţi a factorilor de decizie guvernamentali si nu numai a lor: cultura nu produce, ea consumă!”.
Cum se poate numi decât cras dezinteres infima finanţare de la buget a culturii, ultima pe lista de priorităţi a tuturor celor ce au guvernat până în prezent?! Vechiul şi bogatul nostru patrimoniu cultural, de mare valoare documentară şi artistică şi care ne reprezintă peste tot în lume, se degradează în uitare, sub pretextul lipsei banilor, care bani - în virtutea megalomaniei remanente, de sorginte ceauşistă – se alocă generos pentru o interminabilă mega-catedrală faraonică şi se visează un grandios Panteon naţional. Chiar dacă mor românii în spitale insuficiente şi prost utilate, cad vechile şcoli de la sate şi nu s-a construit ca lumea nicio autostradă sau o nouă linie de metrou, totuşi se găsesc bani mulţi pentru nişte ageamii autorizaţi (?), care şi-au bătut joc de ruinele unei vechi cetăţi dobrogene, sub pretext că o restaurează. Dar au falsificat-o, aproape ireversibil, din lipsă de profesionalism. Acum, pentru actualii şi viitorii specialişti restauratori ai patrimoniului cultural naţional, mobil şi imobil - dar nu numai pentru aceştia - este exemplul negativ perfect pentru primul principiu al acestei delicate profesii interdisciplinare: „orice intervenţie se opreşte acolo unde începe ipoteza!”. Ceea ce cred că este valabil şi în medicină! Aşadar, doctori şi... doctori, pacienţi şi... pacienţi!