DOCTOR EVZ: Implanturile cu silicon, după concediu

Vă răspunde DUMITRU TOTIR, medic primar chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă, Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti.

Daciana, 33 de ani, Bucureşti: Puteţi să-mi spuneţi în ce perioadă a anului este mai bine să se facă o intervenţie de mărire a sânilor? Am auzit că nu este recomandat să fie făcută vara. Nu există o perioadă a anului în care este optim să se facă implanturi cu silicon. Este bine totuşi ca acestea să nu se facă înainte de concediu, dacă mergeţi la mare sau la munte. Ca în cazul oricărei intervenţii chirurgicale, este nevoie de o perioadă de convalescenţă, în care orice exces trebuie evitat. După o astfel de operaţie, nu trebuie să vă expuneţi la soare timp de 2-3 luni. Altfel, poate apărea o hipervascularizaţie şi, mai apoi, complicaţii. În plus, dacă implantul a fost pus sub muşchiul pectoral, trebuie evitat orice efort care îl solicită, deoarece, dacă se contractă, poate modifica poziţia implantului şi aspectul sânului.