Fostul ministru al Apărării, Corneliu Dobrițoiu, senator PNL, a băgat în Parlament un proiect de lege prin care vrea să obțină și vânzarea locuințelor de serviciu din sistemul național de securitate construite în ultimii 11 ani, precum și, retroactiv, terenurile aferente proprietarilor care au cumpărat anterior Legii 562/2004.
Senatorul PNL Corneliu Dobrițoiu, președintele Comisiei de Apărare a Senatului, a inițiat un proiect de lege cu dedicație pentru scara A din blocul A7, de pe strada Uranus din București. În blocul respectiv se află locuințele de serviciu ale Ministerului Apărării Naționale. Proiectul l-ar putea ajuta însă pe Dobrițoiu, care, în septembrie 2013, a fost trimis în judecată de DNA pentru că și-a achiziționat apartamentul de la M.Ap.N în care locuia, apreciază unii juriști.
Aparent, problema lui Dobrițoiu este că cele 23 de familii de pe scara A care și-au cumpărat apartamentele din acest bloc nu au avut și posbilitatea achiziționării spațiilor comune din bloc și terenul aferent. El arată că în același bloc se
Practic, ceea ce doresc Dobrițoiu și ceilalți cosemnatari ai acestei inițiative legislative, deputatul PNL Mihăiță Calimente și deputatul Niculae Mircovici, din grupul minorităților naționale, este să atribuie retroactiv o cotă parte din terenul aferent locuințelor și să permită achiziția apartamentelor finalizate după ce a intrat în vigoare Legea 562/2004, care permitea militarilor să cumpere locuințele de serviciu. Se scot astfel din circuit o serie de locuințe de serviciu, în care militarii stăteau cu chirie, în condițiile în care M.Ap.N. are mare nevoie de astfel de apartamente. Dobrițoiu este inculpat în dosarul „Case pentru generali”, proces judecat la Instanța Supremă.
11 inculpați
● Generalul de brigadă în rezervă Traian Pigui, fost șef al Direcției Domenii și Infrastructuri din MapN;
● Generalul maior în rezervă Floarea Șerban, fost șef al Direcției Legislație și Asistență Juridică din cadrul MapN;
● Generalul maior în rezervă Corneliu Dobrițoiu, fost ministru al Apărării;
● Generalul maior în rezervă Francisc Radici, fost șef al Direcției de Informații din cadrul MapN;
● Generalul maior în rezervă Constantin Năstase, fost șef al Direcției Financiare din cadrul MapN;
● Generalul în rezervă Sergiu-Tudor Medar, fost șef al Direcției de Informații din cadrul MApN;
● Generalul în rezervă Gheorghe Rotaru, fost șef al Direcției de Informații din cadrul MapN;
● Comandorul în rezervă Gheorghe Gonciaruc;
● Colonelul în rezervă Ionel Vizitiu;
● Generalul de brigadă în rezervă Corneliu Duță, fost comandant al UM 02576 București – Comandamentul Garnizoanei București, din cadrul MapN;
● Plutonierul adjutant în rezervă Mihaela Matei.
Dezvăluirile EVZ, confi rmate de DNA
„Evenimentul zilei” a relatat încă din aprilie 2013 despre afacerile imobiliare cu iz penal ale generalului Corneliu Dobrițoiu, în prezent senator al României, DNA extinzând ancheta și cu privire la dezvăluirile noastre
Fost ministru al Apărării Naționale, general de armată, Corneliu Dobrițoiu a reușit, prin manevre dolosive, să obțină două case: garsoniera din strada Răcari, construită din fondurile statului, cumpărată în baza Decretului Lege 61/90 – descoperită de „Evenimentul zilei” -, și apartamentul din strada Traian, achiziționat de la MApN, în baza Legii 562/2004. La momentul achiziționării locuinței de serviciu de la MApN, generalul Dobrițoiu „a omis” să spună că mai cumpărase o casă de la stat, ceea ce l-a pus în situație de ilegalitate.
Dezvăluirile EVZ au fost confirmate prin rechizitoriul procurorilor Direcției Naționale Anticorupție care în septembrie 2013 au deferit justiției 11 inculpați – generali, comandori, colonei – printre care se află și Corneliu Dobrițoiu. Anchetatorii DNA au stabilit că inculpații au profitat de pe urma unei legi emise atât pentru rezolvarea cazurilor sociale din cadrul MApN, cât și pentru eliminarea discriminării militarilor, ce fusese făcută prin Decretul- Lege 61/1990, care nu dădea voie militarilor să cumpere locuințele pe care le dețineau, cu chirie, din fondul locativ de stat.
„Săraci” cu penthouse
Legea 562/2004, în baza căreia Corneliu Dobriţoiu a cumpărat în 2005 locuinţa de serviciu din strada Traian, stipulează clar că nu pot cumpăra locuința de serviciu „persoanele care au mai deținut ori dețin în proprietate, ele sau soțul, soția ori copiii aflați în întreținere, o locuință proprietate personală”. Ori, Dobriţoiu avusese o proprietate (garsoniera). Apoi, la data cumpărării apartamentului din strada Traian, soția lui, Viorica, avea în proprietate o vilă în Găneasa (Ilfov) cu subsol, parter și mansardă. În al treilea rând, fiul vitreg Dumitru Samson pe care şi l-a trecut în întreţinere pentru a primi o cameră în plus, avea la acel moment proprietate la Piatra Neamţ, pe strada Bistriţei. Cu toate acestea, când a luat apartamentul din strada Traian, generalul Dobriţoiu a declarat la notar, în mod fals, că îndeplineşte toate condiţiile legale pentru a achiziţiona locuinţa de serviciu. Ulterior a vândut și acest apartament, familia Dobrițoiu achiziționându-și un penthouse, după cum EVZ v-a informat, la vremea respectivă, în exclusivitate.
DNA a deferit justiției 11 inculpați, Ministerul Apărării Naționale constituindu- se parte civilă cu suma de 1.207.670 lei. Procesul se află pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală, și are următorul termen de judecată în data de 2 februarie 2015, fiind în faza administrării de probatorii.
Daniel Fenechiu (foto), parlamentar independent și avocat de profesie, are dubii cu privire la onestitatea propunerii: „În situația în care inițiatorii au constatat anumite deficiențe în reglementarea inițială a legii, este un fapt firesc să vină cu soluții legislative de remediere a acestora. Or, crearea de diferențe între cei care au cumpărat anterior și cei care ar urma să dobândească în prezent este una dintre deficiențele care trebuie eliminate. Nu știu însă dacă această propunere legislativă nu este un pretext pentru alte modificări dorite la vârful sistemului militar și care ar putea fi rezolvate prin amendarea formei propuse. Și mă refer aici la anumite probleme de sorginte penală care dau bătăi de cap multor generali din Armata Română legat de modul cum și-au dobândit locuințele de serviciu”.
Lege cu dedicație pentru generali?!
„Prevederea legală care stipulează faptul că de drepturile stabilite prin această lege ar urma să beneficieze și cei care au cumpărat locuințe de serviciu anterior aprobării acestei legi modificatoare nu au un efect retroactiv, ci conferă drepturi suplimentare celor care au cumpărat sub regimul precedentei reglementări”, a mai explicat sursa citată.
„Extinzând vânzarea și la categoria imobilelor construite după 2004, când a intrat în vigoare Legea 562/2004, până la intrarea în vigoare a legii modificatoare, vorbim practic de toate locuințele de serviciu construite în ultimii 11 ani. Atrag atenția că prevederea care ar permite generic vânzarea locuințelor de serviciu edificate începând cu 2004 ridică un semn de întrebare, respectiv dacă legea nu e dată cu dedicație. Ne face să ne întrebăm dacă inițiatorii s-au gândit și la generațiile viitoare de ofițeri, pentru că ar putea fi afectată funcționalitatea Armatei, prin vânzarea atâtor locuințe de serviciu”, a opinat avocatul. Acesta a mai subliniat că formularea inițiatorilor „unele locuințe de serviciu” este de natură să genereze abuzuri și neîncredere, nefiind stabilite criteriile după care vor fi determinate locuințele care ar urma să fie vândute. În ipoteza în care această lege ar fi adoptată, avocatul prevede că vor fi dificultăți de implementare a normelor care permit dobânditorilor anteriori să cumpere în temeiul prezentei legi modificatoare terenurile aferente construcției - „terenuri care ar putea fi în prezent afectate altor destinații: parcări, instalații, conducte”.