Dobrin ar fi împlinit azi 65 de ani

Nicolae Dobrin, decedat pe 26 octombrie 2007, nu a fost uitat de piteşteni, care astăzi au fost în pelerinaj la mormântul fostul mare fotbalist. La Cimitirul Eroilor din Piteşti, unde e înmormântat Gicu Dobrin a fost şi soţia sa, Gica.

Nicolae Dobrin e considerat de mulţi drept cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor.

Născut la Piteşti, pe 26 august 1947, Dobrin a evoluat, cu excepţia unui sezon şi jumătate când a fost la CS Târgovişte, doar la FC Argeş.

Dobrin a debutat în Divizia A la vârsta de 14 ani şi 10 luni, într-un meci Ştiinţa Cluj - Dinamo Piteşti.

A bifat 409 meciuri în prima divizie, înscriind 111 goluri. A jucat pentru ultima oară la FC Argeş pe 14 iunie 1983, într-un meci câştigat de piteşteni, acasă, cu FC Bihor, scor 2-0.

Pentru naţionala României, Dobrin a evoluat în 46 de meciuri. Dobrin s-a stins cu două mari regrete: că n-a fost lăsat să plece la Real Madrid şi că n-a bifat nici măcar un minut la Campionatul Mondial din Mexic 1970, deşi îşi adusese contribuţia la calificare.

În ultimul interviu acordat înainte de moarte, Dobrin dezvăluia în Evenimentul zilei adevăratul motiv pentru care selecţionerul Angelor Niculescu l-a ignorat în Mexic.

"Le-am luat banii dinamoviştilor la poker. Ei făceau legea la naţională", spunea regretatul Nicolae Dobrin. <iframe src="http://www.youtube.com/embed/h26fA_-RCNU" frameborder="0" height="315" width="420"></iframe> <iframe src="http://www.youtube.com/embed/VdrAkNIYYu4" frameborder="0" height="315" width="420"></iframe>