În conducerea centrală a PNL s-a discutat, ieri, la Palatul Parlamentului, despre posibilitatea de a face o fuziune prin absorție cu fostul partid al lui Traian Băsecu, PMP, în perspectiva alegerilor europarlamentare de anul viitor.
În ședința săptămânală a liderilor PNL s-a ridicat problema dacă PNL să dea sau să nu dea mâna cu partidele de dreapta USR, PMP și MRÎ (partidul lui Dacian Cioloș) pentru a merge împreună la alegerile din Parlamentul european.
Nimeni nu-l vrea pe Cioloș
Deputatul PNL Victor Paul Dobre, fost ministru în Guvernul USL, le-a spus colegilor săi liberali că „este mai bine să nu se facă un proiect comun cu USR și nici cu partidul lui Dacian Cioloș (MRÎ – n.r.)”, au declarat surse liberale pentru EVZ. Mai mult, deputatul PNL a subliniat că „cel mult PNL ar putea să facă o fuziune prin absorbție cu PMP-ului, dar fără „băsișt„”. Părerea lui Victor Paul Dobre a fost împărtășită în ședință și de către colegul președintele CJ Ilfov Marian Petrache.
Negocieri pentru salarii grase
„Evenimentul zilei” a obținut, la jumătate lunii iunie, în exclusivitate, prima listă informală negociată în interiorul PNL cu candidații pentru alegerile europarlamentare din 2019. Cap de listă, în acest moment, este președintele partidului, Ludovic Orban. Acesta este urmat de europarlamentarul Siegfried Mureșan, trecut recent la PNL, fostul ministru delegat pentru Consultare publică şi dialog social în Guvernul Cioloș, Violeta Alexandru, precum și purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă.
Salariul unui europarlamentar este de aproximativ 6.000 de euro pe lună, pe lângă alte indemnizaţii (de şedere, de călătorie), rambursarea cheltuielilor de deplasare și alți mii de euro din care aleșii din Parlamentul European îi pot folosi pentru angajarea asistenţilor.