Un fost ministru român explică de ce e bine pentru România să fie în UE: ”Doar în traficul de droguri se poate face așa un profit”

Un fost ministru român explică de ce e bine pentru România să fie în UE: ”Doar în traficul de droguri se poate face așa un profit”

Fostul ministru de Interne, vicepremier al Guvernului României, a explicat în stilul propriu, de ce e bine pentru România ca face parte din Uniunea Europeană. Acum, Rus este în Pro România, partid condus de Victor Ponta.

”Noi până la urmă discutăm în termeni de business 100%. Noi, în 12 ani, am pus 15 miliarde de euro și am luat 50 de miliarde. Păi am făcut o afacere extraordinară. Suntem noi o firmă care a investit 15 miliarde de euro și în 12 ani a încasat 50, sunt 4 miliarde de euro profit pe an. Numai dacă ne ocupăm de droguri putem face așa profit, de prostituție sau de alte afaceri de acest gen. În realitate, apartenența la UE este foarte profitabilă pentru noi, ca popor, plus că facem import de valori”, a spus Rus.

Ioan Rus a fost ministru de două ori, prima dată de Interne, în Guvernul Năstase și a doua oară, al Transporturilor, în Guvernul Ponta. Acum, Ioan Rus l-a urmat pe Victor Ponta în Pro România. ”Dacă noi la alegerile acestea facem 7 - 9%, înseamnă cu sunt suficienți de mulți oameni în România care gândesc pe setul de valori europene pe care noi îl promovăm. Sunt 4 milioane de români în exterior, ce ar însemna să se spargă UE? Cine gândește în termeni de demolare a UE face o greșeală imensă. Putem să mai modificăm unele lucruri, dar nu cu discursuri că UE ne otrăvește, care aparțin unor indivizi care nu au logică și nu au gândire strategică în privința costurilor care pot să apară din ruperea UE”, a mai afirmat Ioan Rus, cu atac direct la Liviu Dragnea, despre care afirmă că are un discurs la nivel de catastrofă. ”Oricum ai lua-o, discursul lui Dragnea despre UE e o catastrofă naturală și există unii care sunt dispuși să îl accepte, cu toate că dintre miile de oameni duși de la primării și descentralizate la mitingurile PSD nu cred că toți gândesc așa”.

Ne puteți urmări și pe Google News