Camelia Folea este judecător la Blaj şi a devenit celebră după ce avocata Mădălina Scutelnicu a postat pe Facebook textul „Doamna cu pantofi albaştri”, care a devenit viral
Doamna cu pantofi albaştri chiar există. „Nu este o poveste, nu este o magie. Exist. Şi ca mine mai sunt multe alte doamne şi domni cu pantofi albaştri, judecători în această ţară”, spune Camelia Folea într-un interviu acordat Agerpres. Văzută de mulţi ca o eroină, după apariţia articolului în care avocata Scutelnicu povestea despre atenţia pe care i-a acordat-o unui minor disputat de doi părinţi divorţaţi, judecătoarea rămâne cu picioarele, încălţate cu pantofi albaştri, pe pământ. „Nu sunt o eroină, sunt un om obişnuit. Viaţa mi-a oferit şansa de a fi judecător şi mi-a lăsat, în acelaşi timp, şansa de a fi om. Postura de eroină este dificilă. Am sperat ca numele meu să nu fie facut public, dar nu toate speranţele se împlinesc”, precizează judecătoarea.
„Dincolo de coperta unui dosar sunt oameni”
Ca magistrat este conştientă că dincolo „de coperta unui dosar sunt oameni, sunt destine, sunt suflete”, iar cazurile în care copiii ajung să fie „monedă de schimb între părinţi’’ nu sunt deloc simple: „Ca judecător în astfel de cauze eşti obligat să audiezi minori. Unii au 10 ani, alţii 12, alţii 16. Unii sunt timizi, alţii nu. Unii găsesc puterea să zâmbească, altora le joacă ochii în lacrimi.
Pe un site specializat a apărut o petiţie prin care semnatarii solicită decorarea „judecătoarei cu pantofi albaştri”. CSM a felicitat-o „pentru modalitatea în care şi-a exercitat atribuţiile de serviciu”.
Nu ai la dispoziţie foarte mult timp pentru a găsi calea de comunicare cu acel copil şi pentru a încerca să afli ce este mai bine pentru el, fără a-l traumatiza. Doamnei avocat i s-a părut extraordinar că am luat copilul de mână. E un gest
Povestea spusă de avocată
Mădălina Scutelnicu a scris că atunci când judecătoarea l-a văzut pe puştiul de opt ani, s-a apropiat de el şi i-a spus: „Vezi, R., am pantofi albaştri! Tu ai pantofiori albaştri? Uite, am şi pelerină! Dă-mi mânuţa şi hai cu mine, să-ţi arăt cât de maaare e castelul ăsta!”. După ce a suspendat şedinţa, „doamna judecător cu pantofi albaştri”, mama şi copilul au stat un sfert de oră într-o altă încăpere, de unde clienta avocatei a ieşit radiind de fericire pentru că avusese şansa să-şi ţină copilul în braţe după un an şi jumătate.
„N-am trăit aşa ceva în 10 ani de avocatură. Am văzut magistraţi pentru care audierea minorului însemna următorul dialog, purtat fix în faţa uşii sălii de judecată, aşa, din voleu, cum ar veni: - Câţi ani ai, cu cine vrei să stai, cu mama sau cu tata? Bine, pa!’’, a conchis avocata.