DNA cere REDESCHIDEREA URMĂRIRII PENALE într-un DOSAR în care este implicat și PAUL STĂNESCU

ÎCCJ va dezbate joi cererea DNA-ului de a redeschide urmărirea penală într-un dosar în care este implicat și vicepremierul Paul Stănescu.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) dezbate, joi, cererea DNA de confirmare a redeschiderii urmăririi penale într-un dosar în care este vizat şi vicepremierul Paul Stănescu.

Pe 25 ianuarie, Instanţa supremă a amânat procesul, deoarece persoanele implicate alături de Paul Stănescu în dosar nu au avut avocat.

Paul Stănescu a venit atunci la ÎCCJ şi a declarat că va demisiona din funcţie dacă va fi inculpat în acest dosar.

"În 2010, Curtea de Conturi a făcut verificări de fond, a spus că totul e în regulă. După aceea, un cetăţean a cărui identitate, spune DNA, nu a fost găsită a făcut o sesizare în dosarul cu finanţarea echipei de fotbal Alro Slatina şi au început cercetările. DNA Craiova a avut un expert, au verificat dacă există prejudiciu, DNA Craiova a zis că nu există prejudiciu şi în baza constatărilor au dat neînceperea urmăririi penale. Pe 17 ianuarie 2018, DNA cere redeschiderea din nou a acestui dosar. Nu ştiu care e cauza (...) Mai sunt încă trei auditori de la Curtea de Conturi citaţi în acest dosar şi s-a amânat. Ceea ce vă pot spune eu este un lucru clar: în momentul în care voi deveni inculpat în acest dosar, eu, Paul Stănescu, îi voi pune demisia pe masa prim-ministrului. Asta trebuie să ştiţi de la mine. Declaraţia mea este o certitudine (...) Eu cred că totul a fost legal", a spus Paul Stănescu.

Cererea DNA a fost înregistrată pe data de 17 ianuarie 2018, iar alături de Stănescu intimaţi în dosar sunt Marian Belu Briceag, Florin Cotoşman şi Remus Manolache.

Potrivit unor surse judiciare, dosarul a pornit de la o sesizare a Curţii de Conturi şi are ca obiect deturnare de fonduri de la Consiliul Judeţean Olt, în legătură cu finanţarea unei echipe de fotbal, scrie Agerpres.