Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, beneficiind de sprijinul de specialitate al structurii de protecție internă din cadrul Serviciului Român de Informații, au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de: - ALBU ANCA-ELENA, fost subofițer în cadrul Serviciului Român de Informații – Direcția Județeană de Informații Cluj, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, săvârșită în formă continuată; - UIOREANU HOREA DORIN, președinte al Consiliului Județean Cluj, la data faptelor, pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, săvârșită în formă continuată;
- IUORAȘ MIHNEA-REMUS, subprefect al județului CLUJ, la data faptelor pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, săvârșită în formă continuată; - BĂLAJ SILVIA, (mama inculpatei ALBU ANCA-ELENA) pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, săvârșită în formă continuată;
În ordonanțele de punere în mișcare a acțiunii penale procurorii militari au reținut că inculpata ALBU ANCA-ELENA a folosit și a permis inculpatului UIOREANU HOREA-DORIN, accesul la informații ce nu erau destinate publicității. Aceste informații, al căror obiect erau acțiuni de supraveghere operativă ce-l vizau pe acesta sau alte persoane, erau obținute cu prilejul îndeplinirii atribuţiilor sale de serviciu. Scopul urmărit de către inculpată prin divulgarea acestor informații a fost obținerea transferului în cadrul Serviciului de Informații Externe, cu mijlocirea directă a președintelui Consiliului Județean Cluj, UIOREANU HOREA-DORIN. Aceste acțiuni au fost săvârșite cu intenție, în mod repetat, prin acte materiale distincte, direct sau prin intermediul mamei sale BĂLAJ SILVIA sau a subprefectului județului CLUJ, IUORAȘ MIHNEA-REMUS, la instigarea președintelui Consiliului Județean Cluj, UIOREANU HOREA-DORIN,
Față de inculpata ALBU ANCA-ELENA procurorii militari au dispus măsura procesuală preventivă a controlului judiciar pe întreaga perioadă a urmăririi penale.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpata ALBU ANCA-ELENA trebuie să respecte următoarele obligații: a)să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat; b)să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei; c)să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. d)să nu depăşească limita teritorială a municipiului Cluj, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent; e)să nu se apropie de ceilalți inculpați și de martori şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale. f)să nu se deplaseze în sediile instituțiilor publice precizate în ordonanța procurorilor; g)să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme;
Inculpatei ALBU ANCA-ELENA i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
În cauză, procurorii militari au beneficiat de sprijinul informativ si tehnic al Serviciului Român de Informații.