Florin Dragomir Frătică, fost primar al comunei Bradu, judeţul Argeş, a fost trimis în judecată de DNA pentru instigăre la abuz în serviciu. În acelaşi dosar, a fost trimisă în judecată Maria Daniela Manolache.
Florin Dragomir Frătică, fost primar al comunei Bradu, judeţul Argeş, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie sub forma instigării la abuz în serviciu, într-un dosar legat de retrocedarea unui teren, prejudiciul în acest caz fiind de peste 35 milioane lei.
În acelaşi dosar, a fost trimisă în judecată Maria Daniela Manolache, la data faptelor consilier juridic la Primăria Bradu, în prezent prim-procuror (suspendat) la Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni, delegat în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie sub forma instigării la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
De asemenea, au fost deferiţi justiţiei Lenuţa şi Jean Georgescu, cei care au beneficiat de retrocedare.
Potrivit unui comunicat al DNA, în anul 2009, fraţii Lenuţa şi Jean Georgescu au depus o cerere la Primăria Bradu, prin care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în baza legilor fondului funciar pentru o suprafaţă de 16 ha, despre care afirmau că reprezintă o diferenţă la care erau îndreptăţiţi. Prin adresa nr.11354/27.10.2009, Florin Dragomir Frătică, la acea vreme primar al comunei Bradu, le-a comunicat, atestând în fals, că au de primit mai mult decât ceruseră, adică 19,13 ha de teren.
Procurorii mai susţin că, în timpul procesului, Frătică s-a asigurat ca apărarea făcută în faţa instanţei să nu zădărnicească obiectivul atribuirii acestor terenuri. Demersurile descrise au generat un folos patrimonial pentru co-inculpaţii Georgescu Lenuţa şi Georgescu Jean constând în recunoaşterea, de către instanţa de judecată, în mod injust, a unui drept de proprietate pentru o suprafaţă de 19,13 ha teren, precum şi prejudicierea bugetului statului cu suma plătită ca despăgubire pentru acest teren în valoare de 35.035.511 lei', precizează DNA, într-un comunicat de presă.