DNA se luptă cu vacile şi oile din bătătura unui fermier

DNA se luptă cu vacile şi oile din bătătura unui fermier

Din buletinul de presă al DNA aflăm că procurorii DNA au trecut la numărarea oilor şi vacilor deţinute de un fermier.

Comunicat DNA: "Biroul de Informare și Relații Publice a întocmit o sinteză a cauzelor finalizate de procurorii anticorupție în luna noiembrie 2019, altele decât cele deja mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă:

7. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Persoană fizică, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Judecat fără prejudiciu

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: În campania aferentă anului 2011, în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață, inculpatul ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.), mai multe documente false sau inexacte prin care atesta că îndeplinește condițiile de eligibilitate prevăzute de lege pentru accesarea fondurilor nerambursabile".

Ne puteți urmări și pe Google News

Deşi  fermierul şi-a plătit paguba integral, procurorii DNA tot l-au trimis în judecată

"Concret, numărul de animale ce ar fi fost declarat de inculpat (cel 2.256 ovine și 15 bovine) este cu mult mai mare decât cel existent în registrul agricol și în Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor (S.N.I.I.A.). Aceste demersuri ar fi avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri nerambursabile în cuantum de 306.985,28 lei, prejudiciu ce a fost reparat integral până în acest moment procesual.

A.P.I.A. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 742.566 lei, reprezentând valoarea întregului sprijin aferent campaniei 2011, la care se adaugă accesoriile fiscale, prevăzute de legislația în vigoare. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Caraș – Severin", se arată în comunicatul DNA .