Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) consideră că raportul Comisiei Europene indică, în cazul ei, "un progres constant şi o confirmare fără echivoc a faptului că, prin acţiunile sale profesioniste şi imparţiale, DNA a contribuit în mod esenţial la îndeplinirea, de către Romania, a obiectivului privind combaterea corupţiei, stabilit prin MCV", afirmă Direcţia.
Potrivit unui comunicat al Direcţiei, aprecierile pozitive ale activităţii DNA nu reprezintă o noutate în Rapoartele periodice ale Comisiei Europene. În mod particular însă, în acest raport, instituţia este nominalizată în felul următor: "Performanţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie în investigarea cazurilor de mare corupţie reprezintă unul din cele mai importante câştiguri ale României de după aderare", arată sursa citată. Mai multe decizii definitive Potrivit Direcţiei Anticorupţie, raportul CE remarcă un progres în ce priveşte hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauzele instrumentate de procurorii DNA - atât ca număr cât şi ca relevanţă - făcând referire la cauze cu demnitari şi funcţionari de rang înalt, cauze mediatizate de altfel şi de presă. Concret, se arată în raport: "An de an, începând cu 2007, DNA a avut capacitatea de a trimite în judecată un număr tot mai mare de cauze cu reprezentanţi ai partidelor din tot spectrul politic şi cu persoane din sistemul judiciar", iar "deciziile de condamnare pronunţate în dosarele de mare corupţie denotă o abordare profesionistă şi solidă din partea procurorilor", se arată în document. Energie şi imparţialitate Ca trăsătură a activităţii ultimilor cinci ani, raportul subliniază că instituţia a acţionat cu energie şi imparţialitate în anchetele penale. "Prin urmare, acest raport confirmă bunele performanţe ale DNA nu doar sub aspectul numărului de dosare trimise în judecată ci şi din perspectiva deciziilor de condamnare în cazuri de corupţie la vârf, ceea ce reprezintă finalitatea muncii procurorului", conchide DNA.