DNA: Radu Mazăre, abuz în serviciu identic cu dosarele „Dan Voiculescu-ICA” și „Becali-MApN”

Detalii inedite din cel mai recent dosar al primarului din Constanța arată cum acesta își favoriza firmele de casă pentru a achiziționa imobile.

Procurorii DNA cer judecătorilor să–l condamne pe Radu Mazăre, trimis în judecată pentru patru infracțiuni de abuz în serviciu, în baza jurisprudenței Curții Supreme. Detaliile apar în cel mai recent dosar al primarului, privind vânzarea unor terenuri din patrimoniul oraşului la preţuri subevaluate. Procurorii dau exemplu condamnările pentru abuz în serviciu în procesele de corupție „Dan Voiculescu- ICA” și „Schimbul de terenuri Gigi Becali- MApN”.

„Instanța a apreciat că înstrăinarea la valori mult diminuate față de cele reale a activelor fostului Institut de Chimie Alimentară, cu ocazia transformării sale în SC Institutul de Cercetări Alimentare SA, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu”, arată DNA, cum a stabilit Curtea Supremă vina funcționarilor în primul caz.

FOTO: Gigi Becali

„Menci” a primit 8 ani

Unul dintre cei condamnați pentru abuz în serviciu este celebrul nutriționist Gheorghe Mencinicopschi, care execută 8 ani de închisoare.

În cazul Becali -MApN, instanța a dispus condamnarea unor funcționari pentru abuz în serviciu, constatând în „încheierea unui schimb de terenuri vădit dezavantajos cu un particular, care a oferit un teren net inferior valoric celor obținute de la instituția publică”. În acest dosar au fost găsiți vinovați fostul ministru al Apărării, Victor Babiuc, și generalul Dumitru Cioflină. Ambii au fost condamnați la 2 ani cu executare.

FOTO: Dan Voiculescu

Radu Mazăre a fost suspendat din funcția de primar după ce a fost arestat preventiv, pe 2 aprilie, pentru luare de mită. Consilierii au votat, ieri, ca viceprimarul Decebal Făgădău să preia, ca interimar, atribuțiile de primar.

Firma de casă, băgată pe circuitul șpăgii

Procurorii au descoperit că societatea „Mehmetoglu SRL” a cumpărat imobile subevaluate de la Primărie, dar era folosită, în același timp, de Sorin Strutinsky - apropiat și partener de afaceri cu Radu Mazăre- pentru a încasa șpagă. „În ceea ce privește Mehmetoglu SRL, mai trebuie observat că și în alte cauze au fost obținute indicii conform cărora ea a fost folosită pentru spălarea unor sume de bani provenite din săvârșirea unor infracțiuni de corupție, comise de apropiați ai lui Radu Mazăre”, arată DNA.

Contractele comerciale fictive

Exemplul este dat din dosarul în care Sorin Strutinsky a fost trimis în jdecată în stare de arest pentru trafic de influență. Astfel, milionarul Sorin –Mihai Lazia, prin firma Argus, a virat în conturile „Mehmetoglu SRL”, în baza unor contracte comerciale fictive, suma de 286.000 de lei, pentru a beneficia de contracte publice. De buna funcționare a societății s-a ocupat ca administrator Sorina- Gina Hortolomei –Moscu, apropiată a tripletei Radu Mazăre-Nicușor Constantinescu- Sorin Strutinsky.

FOTO: Sorin Strutinsky

Adevărații proprietari ai societății nu se cunosc. Părţile sociale ale Mehmetoglu SRL sunt deţinute în proporţie de Mega Development SRL (99%) și de Georgiana Andreea Șerban (1%)- fiica lui Hortolomei-Moscu.

Nu se știu adevărații proprietari

„Părțile sociale ale Mega Development SRL” sunt deținute de offshore- ul cipriot „Talmage Overseas Limited”. „Mega Development SRL” are sediul social în locuința lui Hortolomei- Moscu care a fost și administratorul firmei. În prezent, administratorul „Mehmetoglu SRL” este „Clubo Galactic SRL”, ale cărei părţi sociale sunt deţinute integral de Georgiana Andreea Şerban, care este şi administratorul firmei.

În acest dosar de retrocedări imobiliare ilegale au fost trimise în judecată trei firme: „Mehmetoglu SRL”, „Bulevard SA” și „Millenium Global Development SA” - pentru spălare de bani. Potrivit DNA, toate aceste trei firme au fost controlate direct sau indirect de de Hortolomei –Moscu.

Cine este administratorul

Sorina- Gina Hortolomei –Moscu este, potrivit DNA, apropiată de Mazăre. În acest caz, ea a fost trimisă în judecată pentru două infracțiuni de spălare de bani. Conform datelor comunicate de ITM Constanța, Hortolomei- Moscu a fost angajată la SC Sigma Trading SA (1997 – 2001), Pomacost SA (2001- 2009) și la APV Media Turism SRL (2013-prezent). Sigma Trading este administrată de Mihai Mazăre, fratele primarului, și îi are asociați pe Nicușor Constantinescu, Radu Mazăre, Mihail Cârciog, Sorin Strutinsky și Nicolae Moga. Pomacost SA a fost administrată de vărul primar al lui Mazăre Radu Ștefan, Basarab Popa. AVP Media Turism SA este controaltă de fratele și mama primarului, Mihai și Victoria Gabriela Mazăre (administrator).

Afacerea

Potrivit DNA, Mazăre și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu legate de corecta gestionare și administrare a patrimoniului orașului, cu ocazia vânzării, la un preț modest, către Mehmetoglu, a două terenuri în suprafață de 11.890 mp și 502 mp, aparținând Primăriei Constanța. Prejudiciul adus constănțenilor: 2.971.420 de euro. În cazul celei mai mari suprafețe de teren, 11.890 mp, este vorba de Cazino Sud, compus din Restaurant Delta, Cofetăria Cazino, Minihotel Cazino Sud. El a fost vândut, în februarie 2007, prin negociere directă, cu suma de 2.378.000 euro. Prețul imobilului a fost stabilit la 200 euro/mp, dar procurorii arată că valoarea reală, din 2007, era de 450 euro/mp, iar imobilul valora 5.349.420 de euro. Terenul de 502 de mp este situat în zona Mamaia Nord. El a fost vândut de Primărie, către Mehmetoglu, cu suma de 126.250 de euro, dar valoarea sa de piață era triplă.

Palatul Reginei Maria, transformat în club de lux

Cea mai gravă acuzație a DNA este cea prin care Primăria Constanța a vândut către firma Light System, Palatul Reginei Maria din Mamaia, cunoscut drept Club Castel și terenul aferent, aproximativ 15 hectare. Imobilul este compus din Restaurant Castel, Castel Discoteca, Piscina Castel și Stația Tehnică Castel. Prețul de vânzare, în 2004, a fost de 23,56 euro/ mp, în total 347.000 de euro. Prețurile la terenuri în Mamaia erau între 100 și 300 de euro/mp. Paguba: 1.104.884 de euro.

FOTO: Palatul Regal din Mamaia FOTO: WWW.INFO-SUD-EST.RO

Paravanele

Firma îi are ca asociaţi pe Marius Constantin Codruța şi off-shore-ul cipriot Radoway Limited (folosită de Sorin Ovidiu Vîntu, în anii trecuți, pentru a controla Realitatea TV). Administrator este Teodor Cezar Camențu. Cotruţa a declarat la DNA că la rugămintea unui văr de-al său, Lucov Ştefan Bogdan, a preluat părţile sociale ale unor firme, Anfrance şi Olimp Comex. În 2007, Codruța a cedat părțile sociale către mai multe societăți off -shore, printre care Radoway Limited și, totodată, a preluat și părțile sociale ale Light System SRL. El a declarat că nu cunoaşte nimic despre achiziţionarea Clubului Castel şi că nu ştie cu se se ocupa firma.

Camenţu a declarat că, în 2006, a fost abordat de către Bogdan Ștefan Lucov și Ionel Popa care i-au propus să devină administrator la Light System SRL. El a acceptat propunerea, urmând să se ocupe de îngrijirea şi igienizarea Clubului Castel, lucru care s-a şi întâmplat, fără a se implica în activitatea firmei.

În incinta Palatului au funcționat mai multe hoteluri, cluburi de lux și restaurante, iar chiria era scumpă. În 2005, întreg imobilul a fost închiriat cu 100.000 de euro/ an.

Sechestru pe terenuri

Clubul Castel a fost clasat ca monument istoric încă din anul 1992, iar statul român avea posibilitatea de a-și exercita dreptul de preemțiune, dar Direcția Județeană pentru Cultură Constanța nu a fost înștiințată de tranzacție. ● Atunci când Light System a cumpărat Palatul Regal se obliga ca destinația terenului să fie: ,,spațiu verde, bazin, complex, parcare, loc de joacă”.

● De la momentul vânzării și până în prezent, în incinta Palatului Regal și pe terenul aferent au funcționat mai multe cluburi de lux, restaurante și alte unități de alimentație publică, precum și o piscină la care accesul se făcea contra cost.

● DNA cere instanței anularea contractului de vânzare-cumpărare dintre Light System și Primăria Constanța.

● De altfel, DNA mai cere și anularea celor două contracte de vânzare-cumpărare dintre Primăria Constanța și firma Mehmetoglu.

● Pe 4 aprilie 2015, procurorii de la DNA Constanța au pus sechestru pe ambele terenuri care au fost vândute firmei Mehmetoglu, pentru a nu mai putea fi înstrăinate.