DNA: Procurorul Eva, acuzat că a clasat un dosar în patru zile

DNA: Procurorul Eva, acuzat că a clasat un dosar în patru zile

Cunoscutul procuror ieșean a fost reținut, ieri, pentru 24 de ore. Cercetarea lui în libertate ar pune în pericol ancheta

Procurorul ieșean Emilian Eva a fost reținut de DNA după ce a clasat un dosar al medicului Dan Tesloianu, partenerul său de afacere cu tablouri.

Potrivit anchetatorilor, în urmă cu un an, Eva a dispus, în numai patru zile, clasarea unui dosar din 2011 care-l privea pe Tesloianu, medic acuzat de luare de mită, înşelăciune, purtare abuzivă, fals intelectual, uz de fals şi înşelăciune. Eva ar fi tras concluzia că „faptele nu există”.

Înțelegere frauduloasă

Ne puteți urmări și pe Google News

Conform DNA, cu o lună înainte, magistratul își internase tatăl în secția medicului Tesloianu și i-a cerut acestuia, „să depună toate diligențele profesionale ca să fie bine pentru toată lumea”.

După externare, Eva l-ar fi declarat pe medic nevinovat și cei doi au început afaceri cu lucrări de artă.

DNA susține că lăsarea în libertate a fostului procuror ieșean Emilian Eva ar prejudicia ancheta

„Astfel, la solicitările lui Emilian Eva, în lunile decembrie 2014-martie 2015, Tesloianu i-a furnizat acestuia un număr de 57 de tablouri, iar Eva a intermediat tranzacţionarea tablourilor, percepând un comision de 16.000 de euro”, susțin anchetatorii. Tot atunci, procurorul Eva ar fi cerut medicului să identifice un nou lot de tablouri pe care voia să le cumpere şi să le revândă. Pentru acestă tranzacție, magistratul avea 20.000 de euro, bani împrumutați de la un martor din dosar. După ce a căutat 15 tablouri, medicul i le-a vândut lui Eva, dar acesta din urmă a susținut că lucrările sunt false așa că trebuie să-i dea, în schimb, cinci tablouri valoroase din colecția proprie în contul datoriei. În realitate, Eva nu a mai dat banii împrumutați înapoi, se mai arată în referatul DNA. În urmă cu trei săptămâni, procurorii au început urmărirea penală pe numele lui Emilian Eva, sub acuzația de comerț incompatibil cu funcția și fals în declarații, și l-au pus sub control judiciar.

Există riscul să fugă

Odată cu noile probe, DNA a decis „înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura reţinerii” pentru împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărirea penală”. Mai mult, DNA susține „că există indicii temeinice că cercetarea în stare de libertate a acestuia ar prejudicia bunul mers al anchetei”.

Cine este Eva

Emilian Eva a intrat în profesie în urmă cu 15 ani, inițial ca procuror militar. A fost numit la conducerea Parchetului Judecătoriei Iași în iunie 1999, dar a demisionat după doi ani, din motive personale. Ulterior, s-a mutat la Direcția Națională Anticorupție -Structura centrală, dar a revenit la Iași, anul trecut. El lucra la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași. Cât timp a lucrat la DNA, s-a făcut remarcat cu două cazuri: „Privatizarea frauduloasă a ICA - Dan Voiculescu” și Loteria II- în care au fost acuzați George Copos și Camelia Voiculescu. Primul dosar s-a soldat cu condamnarea la 10 ani de închisoare a lui Dan Voiculescu. Cel de-al doilea dosar, cu o achitare în faza de fond.