Procurorii DNA au dat un comunicat referitor la informațiile apărute în spațiul public într-un dosar penal aflat pe rolul parchetului, privindu-l pe Marian Vanghelie.
"În cursul urmăririi penale, organul de cercetare strânge și administrează “orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei și care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal”, conform art. 97 din Codul de Procedură Penală. Potrivit dispozițiilor legale, procurorul trebuie să indice și să motiveze în cuprinsul referatului prin care propune o măsură preventivă cazul prevăzut de lege care impune arestarea preventivă a inculpatului. Încercarea de a determina o persoană să dea declarații nereale organelor judiciare, promițându-i că va interveni pentru închiderea dosarului și indicând persoanele la care urma să se facă intervenția pentru a face afirmațiile credibile, reprezintă un caz de arestare potrivit art. 223 alin. 1 lit. b din Codul de Procedură Penală. În acest context, prezentarea în cuprinsul referatului a unor afirmații ale inculpatului, care cuprind elemente esențiale pentru soluționarea propunerii de arestare, este impusă de dispozițiile legale menționate," arată DNA.