DNA l-a trimis în judecată pe deputatul Dan Păsat pentru șantaj și continuă să-l cerceteze într-un nou dosar

Deputatul PDL Dan Păsat a fost trimis în judecată, astăzi, de procurorii anticorupţie, fiind acuzat de comiterea a trei infracţiuni de şantaj şi a şapte operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia sa de parlamentar în urma cărora ar fi obţinut foloase necuvenite în valoare de aproape două milioane de lei.

În acelaşi dosar mai sunt inculpaţi Constantin Marin, care ar fi participat la două dintre infracţiunile de şantaj comise de Păsat şi primarul comunei Vărăşti din judeţul Giurgiu, Vasile Presa, acuzat de mărturile mincinoasă în favoarea deputatului PDL. Altfe fapte penale pe care le-ar fi comis deputatul Dan Păsat au fost disjunse de procurori într-un nou dosar, care vizează infracţiunea de obţinere de foloase necuvenite. Amenințări și "presiuni psihice" Potrivit rechizitoriului, în perioada octombrie – noiembrie 2009, deputatul Păsat şi Constantin Marin i-ar fi ameninţat verbal şi fizic, în mai multe rânduri, pe doi reprezentanţi ai firmei SC Agro Clas SRL Teleorman pentru a-i determina să semneze un contract de cesiune integrală a lucrărilor de aducţiune a apei din comuna Vărăşti, judeţul Giurgiu. Mai mult, în continuarea ameninţărilor, cei doi i-ar fi agresat efectiv pe reprezentanţii societăţii respective în ziua de 29 octombrie 2009. În acelaşi timp, Dan Păsat şi Constantin Marin ar fi încercat, tot prin ameninţări, să îl convingă pe unul dintre cei doi reprezentanţi ai firmei menţionate să meargă la sediul primăriei din comuna Toporu şi să încaseze suma de 290.000 lei, bani care s-ar fi cuvenit firmei Agro Clas SRL pentru executarea unui alt contract de aducţiune apă potabilă. Procurorii susţin că banii urmau să-i fie remişi apoi lui Dan Păsat, care anterior, în noiembrie 2009, ar fi exercitat presiuni psihice asupra primarului din Toporu, încercând să-l determine să rezilieze un contract în valoare de 3.848.719 lei cu SC Agro Clas SRL ce viza alimentarea cu apă potabilă a localităţii şi să plătească aceşti bani firmei SC Prod Invest SRL, deţinută de deputatul PDL, deşi această societate nu efectuase decât unele lucrări, prin subcontractare. Pe de altă parte, Dan Păsat ar fi încercat să îl constrângă prin şantaj pe primarul din Toporu să favorizeze firma sa la câştigarea licitaţiei publice care avea ca obiect atribuirea contractului pentru construirea unei baze sportive în comuna respectivă. Procedura de achiziţie publică urma să se desfăşoare în decembrie 2009 – martie 2010. De asemenea, în perioada noiembrie 2009 – februarie 2010, deputatul Dan Păsat, în calitate de administrator de facto în reprezentarea intereselor societăţii sale, SC Prod Invest SRL, ar fi făcut demersuri pe lângă primarii mai multor localităţi din judeţul Giurgiu (Toporu, Bulbucata, Bucşani, Vărăşti, Letca Nouă, Valea Dragului) pentru a-i determina să efectueze plăţi, cu prioritate, către firma sa ori să favorizeze aceeaşi firmă în obţinerea unor contracte privind lucrări de interes public (baze sportive, extindere sediu primărie). Potrivit DNA, în acest fel, inculpatul ar fi desfăşurat operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu calitatea de deputat în Parlamentul României şi ar fi obţinuit, astfel, foloase necuvenite în sumă de 1.836.608,59 lei. Primarul din Vărăști acuzat că a mințit în favoarea lui Păsat Procurorii DNA l-au pus sub acuzare pentru mărturie mincinoasă pe Vasile Preda, primarul comunei Vărăşti, pe motiv că ar fi minţit atunci când anchetatorii i-au cerut să lămurească împrejurările în care Dan Păsat ar fi făcut demersuri pentru a obţine foloase necuvenite pentru firma SC Prod Invest SRL, în care figura ca asociat. “Demersurile vizau pe de o parte obţinerea unor plăţi efectuate de primăria Vărăşti şi cele în vederea câştigării, de către SC Prod Invest SRL, a contractului având ca obiect „construire Bază Sportivă în Vărăşti”. Respectivul contract, în valoare de 1.517.705 lei, a fost încheiat între Primăria Vărăşti şi SC Prod Invest SRL, la data de 21.12.2009”, precizează DNA. La data de 7 octombrie 2010, DNA a solicitat Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi arestării deputatului Păsat Dan, pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa. La data de 8 februarie 2011, plenul Camerei Deputaţilor a respins prin vot solicitarea DNA. Prin urmare, procurorii au dispus faţă de Dan Păsat şi Constantin Marin măsura obligării de a nu părăsi ţara, care va expira pe data de 11 aprilie. Procurorii DNA au pus sechestru asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând lui Dan Păsat şi Constantin Marin, până la concurenţa sumei de 1.836.608,59 lei.