Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au reţinut miercuri pe Petre Neacșa, director în Ministerului Transporturilor şi un apropiat de-ai social-democratului Răzvan Cuc, cel care l-a şi propulsat în funcţia de secretar general când a condus ministerul. Petr Neacșa era și în Consiliul de Admnistrație Tarom.
Procurorii DNA susţin că directorul Direcției economice din Ministerul Transporturilor a primit 460.000 de lei mită în scandalul navelor cumpărate de stat la suprapreț. Este vorba despre navele cumpărate de Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM), al cărei director, Daniel Manole, a fost reținut de DNA pentru luare de mită.
Conform site-ului ziaristii.com, cel care face parte din Consiliul de Administraţie al TAROM din iulie 2020 - și a fost inclusiv președinte CA, a fost numit secretar general în Ministerul Transporturilor datorită fostului ministru Răzvan Cuc (PSD).
Nu a rezistat prea mult în acea funcţie şi a demisionat în noiembrie 2017. Totuşi, el nu a părăsit Ministerul Transporturilor şi a fost numit director al Direcției economice. Magistraţii DNA arată că Petre Neacșa a încasat 460.000 de lei de la unul dintre afaceriștii care au vândut navele supraevaluate statului român.
Comisioane grase în dosarul ARSVOM
La rândul său, Daniel Manole ar fi avut un comision de 2.000.000 de lei pentru achizițiile respective. Astfel, statul român a plătit 85 de milioane de lei pentru 4 nave cumpărate cu ajutorul unei reţele de firme de apartament, care au orchestrat mai multe tranzacții fictive.
„Rădăcinile afacerii duc însă către politicieni PNL care îl țineau în brațe pe directorul ARSVOM și aveau legături cu firmele-fantomă care vindeau navele, dar și către omul pe care Dragnea l-a pus în 2017 șef la ANAF – Bogdan Stan –, azi consilier la Curtea de Conturi”, arată sursa citată.
„În cauza mediatizată prin comunicatul 636/VIII/3 din 30 iunie 2021, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 07 iulie 2021, a inculpatului
NEACȘA PETRE, director al Direcției economice din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită. În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
Acuzaţiile formulate de procurori
În contextul menționat anterior, în care Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) a achiziționat, cu fraudarea legislației primare în materie și la prețuri supraevaluate un număr de patru nave (trei de salvare și una de depoluare) în valoare de aproximativ 85.000.000 lei (fără TVA), inculpatul Neacșa Petre, în calitatea menționată mai sus, a primit de la unul dintre oamenii de afaceri, beneficiari ai contractelor de achiziție publică, suma de 460.000 lei.
Concret, în perioada septembrie 2020 – mai 2021, inculpatul a primit banii respectivi pentru a asigura, prin intermediul Direcției pe care o conducea, fondurile necesare achiziționării ambarcațiunilor respective.
Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. La data de 08 iulie 2021, inculpatul Neacșa Petre urmează să fie prezentat Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, se arată în comunicatul DNA.