Deputatului i s-au interzis o serie de drepturi și averea i-a fost pusă sub sechestru. Demnitarul amenință cu plângeri la Parchet și cere ajutorul Parlamentului
Procurorii DNA Ploiești au extins cercetările față de deputatul Sebastian Ghiță și i-au impus o serie de interdicții. Astfel, demnitarul nu are voie să părăsească municipiul Ploiești, nu trebuie să vorbească cu premierul Victor Ponta și nu are voie să meargă în Parlament.
În plus, Ghiță s-a ales cu sechestru pe întreaga avere. Pe bunuri, pe conturile bancare, inclusiv pe acțiunile a 50 de firme care, susțin anchetatorii, sunt controlate de deputat, dar care figurează în acte pe numele unor cunoscuți ai acestuia. Decizia a fost luată în dosarul „Grosmann - Herțanu”, în care este cercetat Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta, pentru fapte de corupție. Conform unui comunicat al DNA, Ghiță a distribuit tigăi alegătorilor la alegerile parlamentare din 2012 pentru a fi ales deputat. Aceeași metodă a fost şi în Republica Moldova la alegerile prezidenţiale din anul 2014. Prejudiciul total calculat de anchetatori, în acest caz, se ridică la 129.343.768 de lei.
Proces „politic”
La ieșirea de la audieri, deputatul a explicat, într-o intervenție, faptul că este victima unui proces politic. „Să-i interzici unui ales să meargă în Parlament este un atentat la democrație’’, a afirmat Ghiță. El a trimis o scrisoare Camerei Deputaților prin care cere să i se ia apărarea, deoarece se află „în faţa unui evident atac la valorile democratice ale statului”.
În replică la acțiunile procurorilor, deputatul a anunțat că intenționează să facă și o plângere către Procurorul General al României, în care va preciza ceea ce i se întâmplă. „Toată această nenorocire care se abate asupra României trebuie să se oprească şi cel chemat de societate să facă acest lucru este procurorul general’’, susține parlamentarul.
În aceeași intervenție, el a reluat o temă mai veche, potrivit căreia orice cetățean poate ajunge în situația lui dacă nu se intervine de urgență.
În același caz, la DNA Ploiești s-a prezentat primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, consilierul său Vlad Moisescu, Ioana Costescu şi consilierul local de la sectorul 1, Ion Brad. Ei nu au făcut nicio declarație presei.
Audieri maraton
Tot ieri, a fost chemată la DNA Ploiești Flavia Ciocodei (foto), soacra fostului trezorier al PNL Vlad Moisescu. Ea a stat aproape patru ore la discuții cu procurorii. Potrivit presei locale, pensionara a venit la Ploiești cu o mașină de lux, condusă de șofer, care a așteaptat-o pe parcursul audierilor. Ciocodei nu a comentat aspectele privind contractul găsit de procurori, prin care și-ar fi împrumutat fiica cu suma de 3 miliarde de lei. Potrivit unor surse judiciare, în cadrul audierilor, soacra lui Moisescu a spus că suma reală din contract era de fapt în lei vechi, adică 60.000 de euro, și că documentul care are o vechime de șase ani nu a produs efecte. În acest caz, primarul Andrei Chiliman, Vlad Moisescu, Ioana Costescu și Ion Brad așteptau decizia instanței supreme, după ce DNA a cerut arestarea lor sub acuzația de trafic de influență.